La Valeapai au început pregătirile pentru „Color the Village 2023“

valeapai

Cu toate că ediția de anul acesta a campaniei „Color the Village“ va fi organizată în perioada 8-10 iunie, voluntarii Asociației Acasă în Banat au început să pregătească terenul. Primele lucrări s-au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, fiind vorba despre eliberarea zonei Căminului Cultural din Valeapai.

„Am început deja să ne instalăm centrul organizatoric și de primire a voluntarilor. Dacă zona din față este bine pusă la punct, în spate era nevoie să curățăm vegetația, să strangem gunoaiele și să eliberăm zona din jurul gardului, astfel încât la vară să ne bucurăm de toată curtea. Ne așteptăm ca și în acest să avem sute de participanți care se vor putea bucura de spațiul generos din centrul satului, pentru tot soiul de activități, dar și pentru a-și instala corturile sau rulotele, pe perioada festivalului“, au declarat reprezentanții asociației.

De asemenea, voluntarii s-au îngrijit de zona din jurul castelului Atanasievici, au curățat vegetatia au adunat multe gunoaie care s-au adunat în anii de când acesta este abandonat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen + 19 =