La Verendin, un bărbat a aruncat cu benzină pe o femeie și i-a dat foc

unnamed 1 e1602493462900

În această dimineață, în jurul orei 7.00, Poliția Stațiunii Băile Herculane a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că în localitatea Verendin, comuna Luncavița, un bărbat a aruncat cu benzină peste o femeie în vârstă de 57 de ani și i-a dat foc.

Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin spune că victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportată la spital.

„Bărbatul de 49 de ani a fost identificat de polițiști și condus la sediul poliției pentru cercetări și dispunerea măsurilor legale, care se impun.
Polițiștii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă  de omor și continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri în conformitate cu Codul de procedură penală“, a mai adăugat Boeru.

2 2

1 thought on “La Verendin, un bărbat a aruncat cu benzină pe o femeie și i-a dat foc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 1 =