„Lagăr de concentrare”
Cam în acești termeni se discută în mediile online, dar nu numai, și în cercurile personale, despre carantinarea din România. Mai ales în comunități din Austria, Germania, Italia, Spania sau alte state ce constituie destinație favorită pentru români. Nu am să cad în păcatul generalizării, pentru că oamenii și părerile lor sunt de tot felul. Numai că aceste percepții sunt întemeiate în mare (și n-am să încetez niciodată să o spun) pe imensul și omniprezentul val de informații false, de postări răutăcioase, rod al unor experiențe complet subiective și periferice.
Problema carantinei instituționalizate în România este dezbătută de multă vreme (la ora la care scriem aceste rânduri fenomenul se va diminua puternic, înlocuit fiind de izolarea la domiciliu a celor care sosesc din călătorii internaționale). Carantina rămâne însă o soluție pentru cei care nu au cum să se izoleze față de familie, dacă nu doresc ca și apropiații lor să fie izolați 14 zile. Mai rămâne o alternativă și pentru cei care nu respectă izolarea la domiciliu. Dacă, la început, hotelierii s-au codit în fața solicitărilor autorităților de a plasa persoane carantinate în unitățile lor, ulterior, intuind potențialul unor afaceri, au devenit foarte disponibili pentru așa ceva. Lucru care a crescut gradul de confort al celor puși în carantină și pentru care statul achită 300 de lei pe zi. Coroborând cu numărul de persoane carantinate, ies sume astronomice, comparabile, pe două săptămâni, cu bugetul unui spital mai mic pe un an întreg.
Cu toate astea, iată un exemplu de dialog cu cineva din „diaspora” (remarcați ghilimelele, nu generalizăm, pentru că nu aceasta e diaspora cu adevărat):
„Spuneți-ne, ce se întâmplă dacă venim în lagărul de concentrare? (zonele de carantină – n.n.). Că eu nu-mi aduc nevasta să i se dea lături, acolo!” „De unde știți că se dau lături? De ce credeți că seamănă cu un lagăr de concentrare? Ați văzut vreodată unul? Sau ați fost în vreo zonă de carantină?” „Nu, dom’le, dar am citit pe facebook”.
Cred că este cam fără comentarii situația. Nu vreau să iau neapărat apărarea acestui stat și încerc să fiu cât mai obiectiv, pentru că statul suntem noi, cu toții, și cotizăm inclusiv la carantină. Sigur, există și derapaje care țin în general de disponibilitatea hotelierilor, dar ele observăm că sunt rezolvate cu celeritate. Cu toate acestea, astfel de aserțiuni și comparații cu lagăre de concentrare și așa mai departe nu fac decât să demonstreze, dacă mai era ceva de demonstrat, că pentru unii dintre conaționalii noștri țara e doar, din când în când, umbrelă de vreme rea. Și poate nici atât…
