Lavinia Călina este Cetăţean de Onoare al Caransebeşului cu acte-n regulă

lavinia calina cetatean 1

În deschiderea şedinţei extraordinare a Consiliului local de vineri, 20 ianuarie, primarul Felix Borcean i-a înmânat tinerei scriitoare Lavinia Călina diploma şi placheta de Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş, titlu acordat în luna august a anului trecut, prin votul aleşilor municipali, pentru merite deosebite în creşterea prestigiului şi renumelui oraşului. Ea nu a putut să-şi ridice distincţia până acum pentru că, de mulţi ani, locuieşte în Marea Britanie.

„Lavinia Călina este o scriitoare discretă, pe o nişă mai puţin citită de mulţi dintre noi, dar faptul că este o scriitoare foarte prolifică, are unsprezece volume tipărite, al doisprezecea fiind deja în curs, pe mine m-a convins şi m-a făcut să propun decernarea titlului de Cetăţean de Onoare”, a spus Felix Borcean.

Consilierul Cristian Dragomir a vorbit, la rândul lui, despre Lavinia Călina, afirmând că o ştie de când era mică. „Sunt, practic, unul dintre cititorii ei, chiar dacă, ţinând cont de vârstă, s-a putea zice că nu fac parte din nişa fantasy, pe care a ales-o ea. Nu i-am citit toate cărţile, dar, cunoscând-o de mult timp, pot să spun că sunt fericit că, din generaţia ei, şi sper eu că şi din generaţiile care urmează, mai sunt şi vor mai fi tineri care cel puţin să citească, nu să şi scrie. Ea scrie într-un stil eclectic, pentru cei care nu au citit-o, dar este un stil care transmite optimism şi energie celor care o citesc”, a mai spus cunoscutul antrenor de atletism.

„Vă mulţumesc foarte mult pentru acest titlu şi vă mulţumesc şi pentru ceea ce faceţi pentru oraşul nostru, fiecăruia, indiferent de partidul din care face parte. Orice decizie luaţi, luaţi-o pentru viitorul oraşului”, a spus şi tânăra scriitoare Lavinia Călina.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − 6 =