Lehamitea a învins
Rareş Damian (33 de ani), preşedintele organizaţiei „Valea dacilor” a fost găsit mort, duminică dimineaţă. Potrivit informaţiilor provenite de la apropiaţii săi, tînărul din Orăştioara de Sus, satul de la poalele Sarmizegetusei Regia, s-ar fi spînzurat cu un tricolor. Nu se cunosc motivele pentru care tînărul şi-a luat viaţa chiar de Ziua Națională, ziua în care, alături de patrioții în care Rareș credea că pot schimba cu adevărat România, toate scursurile s-au afișat ca mari români! Cel mai probabil, scîrba și lehamitea, sentimentul inutilității, al luptei în zadar, l-au făcut pe acest dac mîndru să-și dorească să plece la Zamolxis. Trebuie să înțelegem că lehamitea, indiferența sau capitularea le vom plăti înzecit. Noi și cei care vin după noi!
Din păcate, nu mai cred în reţete miraculoase, cu rezultat garantat, propuse de tot felul de guru de diferite culori politice, mînjiți pînă peste urechi de mîzga unor interese străine de poporul meu, nu mai cred în posibilitatea unei reaşezări durabile a lucrurilor prin viziuni avangardiste şi personaje providenţiale care să revigoreze sufletește şi civic o populaţie risipită interior, sleită de lipsuri, hărţuită de tot felul de „zbierători şi dibaci“, vorba lui Andrei Pleșu!
Aflu din dicţionare că „lehamitea“ e un cuvînt de provenienţă bulgărească. Bulgărească sau nu, sila e generată constant. Prea mulţi români trişează sau fură. Învăţămîntul e mediocru, spitalele sînt în faliment, cîrciumile sînt pline. Primarul vrea să scoată de pe bulevarde jocurile de noroc, pariurile sportive și hainele la mîna a doua. În 10 ani, casele de pariuri s-au înmulțit de 10 ori, copiii chiulesc de la școală, la adăpostul geamurilor mate, direct în paradisul speranțelor deșarte și al viciului ce devine de necontrolat. Da, avem oricînd suficiente motive de disperare!
Alexis de Tocqueville vorbește la un moment dat de comportamentul viciat al celor care, cu gîndul numai la treburile lor, întorc spatele treburilor publice. „Cînd totalitatea cetățenilor nu vrea să se ocupe decît de treburile particulare, partidele (…) au toate șansele să devină stăpînele treburilor politice. Putem vedea atunci adesea pe scena mare a lumii (…) o mulțime reprezentată de cîțiva oameni. Aceștia vorbesc singuri în numele unei majorități absente sau neatente; și rămînem uluiți văzînd în ce număr mic de mîini nevolnice și ticăloase poate cădea un popor mare”. Recunoaștem, în descrierea aceasta, situația în care am ajuns în România! Pe fondul acestei delăsări și al acestui dezinteres afișat ani la rînd față de lucrul public, calea tuturor uzurpărilor posibile a fost deschisă. Acum sîntem prizonierii cîtorva zeci de mii de indivizi lipsiți de scrupule care se prefac că veghează la binele nostru! În clipa de față, avem o clasă politică deprinsă să nu se mai slujească decît pe ea! Puterea promite. Societatea civilă e cuprinsă de lehamite. Renunță. „Sistemul” a învins. Președintele țării tace. E liniște și pace.
Lehamitea este expresia depresiei sociale, este starea care te cuprinde la capătul unui eșec istoric repetat. Lehamitea l-a învins și pe Rareș…
