Liberalii cer ca alocaţiile copiilor să se majoreze din această lună, şi nu din aprilie!
Într-o conferinţă de presă ţinută la Reşiţa, senatorul liberal Marcel
Vela s-a referit la ceea ce a numit „iresponsabilitatea“ PSD-ALDE în
construirea bugetului de stat pe 2019, cu trimitere la
preşedintele Klaus Iohannis care a refuzat să fie părtaş la acţiunea
coaliţei de guvernare.
„Doresc să atrag atenţia asupra faptului că Partidul Social Democrat şi ALDE au falsificat datele din bugetul de stat şi din această cauză România riscă să intre în recesiune în 2019. Din acest motiv, parlamentarii Partidului Naţional Liberal vor susţine, săptămâna viitoare, ca bugetul să fie reaşezat pe baze corecte şi reale, pentru că dacă nu garantezi realitatea venituri din buget, nu garantezi nici realitatea cheltuielilor, iar acest lucru poate face foarte mult rău României“, a precizat parlamentarul liberal.
În
opinia senatorului Vela, singurii vinovaţi pentru situaţia în care se
află bugetul sunt cei care conduc ţara care, în ciuda solicitărilor
repetate ale Opoziţiei de a prezenta proiectul de buget, adică de a
respecta legea, au amânat nepermis de mult înaintarea acestuia în
Parlament, adus spre dezbatere în 15 februarie şi nu la sfârşitul anului
trecut, aşa cum ar fi trebuit.
„Guvernul PSD-ALDE şi UDMR nu au nicio scuză pentru majorarea alocaţiilor pentru copii de la 1 martie. Avem dovada clară că doresc să tergiverseze plata acelor alocaţii, având în vedere că după ce a fost trecut bugetul prin Parlament, premierul Viorica Dăncilă a aprobat o Ordonanţă de urgenţă al cărui text iniţial era foarte simplu, că alocaţiile se majorează cu amendamentul adoptat la legea bugetului de stat la data de 1 martie. Dar, după şedinţă, după dezbaterea publică, în textul din Monitorul Oficial a mai apărut o propoziţie în plus: «Alocaţiile copiilor se majorează după promulgarea legii bugetului de stat.» Ceea ce înseamnă dacă bugetul de stat va fi promulgat în martie, alocaţiile de stat vor intra în vigoare în luna următoare, aprilie, iar copiii le vor primi doar în luna mai“, a mărturisit senatorul liberal.
Exprimând punctul de vedere al PNL, Marcel Vela spune că amendamentul liberalilor pentru majorarea alocaţiilor adoptat în Parlament este: „bătut în cuie“ şi trebuie aplicat imediat de Guvernul Dăncilă prin modificarea OUG 9/2019, pentru ca alocaţiile să crească din luna martie şi nu din aprilie.