Liceul „Dacia” din Caransebeș, singur în Noaptea Muzeelor

liceu lemn dacia 2

Pandemia de Coronavirus obligă organizatorii evenimentului internațional Noaptea Muzeelor să se reinventeze, astfel că acțiunile acestuia se vor muta online. Liceul Tehnologic „Dacia” din Caransebeș este singurul din județ care participă la nivel internațional la această manifestare, prin grupul de elevi coordonați de profesoara Liliana Danciu.

Cea de a XVI-a ediţie a Nopţii Muzeelor, care va avea loc pe 14 noiembrie, se reinventează pe finalul anului 2020 prin noi activări muzeale, instalaţii de artă, producţii video dedicate, proiecte culturale organizate în muzee sau spaţii alternative, precum şi în mediul virtual, arată un comunicat al organizatorilor.

La această iniţiativă s-a înscris și Liceul Tehnologic „Dacia” din municipiul Caransebeș, cu un proiect în colaborare cu Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță, care va fi şi gazda evenimentului.

Am fost admiși în acest apel de proiecte deosebit de interesant, datorită proiectului nostru «Caleidoscop Istoric Bănățean în 10 minute», la care participă 10 elevi din clasa a X-a a liceului nostru. Prin proiectul nostru, realizat cu sprijinul echipei de arheologi și cercetători ai Muzeului din Caransebeș, vrem să promovăm istoria bogată a Banatului de Munte. Fiecare elev va interpreta un rol de tipul „Eu sunt…, am trăit…, peisajul din jurul meu…, lumea… etc.”, într-un filmuleț care să nu depășească un minut. Vom încerca să reconstituim vizual epoca respectivă: costume, recuzită, locație etc.. Cele 10 filmulețe vor fi asamblate într-un colaj video de 10 minute, cum este indicat în titlul proiectului”, ne-a declarat profesoara Liliana Danciu.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − 10 =