„Listen to my HERstory”, proiect european implementat la Școala Gimnazială Nr.3 Oțelu Roșu
Începând din acest an școlar și până în 31 august 2021, Școala Gimnazială Nr.3 Oțelu Roșu implementează, în calitate de partener European Erasmus+ KA229, proiectul „Listen to my HERstory”, cofinanţat de Comisia Europeană prin Agenţia Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.
Potrivit directorului Școlii Gimnaziale Nr.3, prof. Simona Gabriela Țîru, proiectul urmărește realizarea obiectivelor specifice Programului Erasmus+, prin promovarea calităţii în educaţie şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba engleză, promovarea egalității de șanse, îmbunătăţirea nivelului de cunoștințe de cultură și civilizație, legate de ţările participante la proiect.
Activitățile proiectului sunt coordonate de prof. Maria Manuela Danescu Procoian și se axează, în general, pe interactivitate și colaborare în echipă. Elevii vor fi încurajați să cultive toleranţa și respectul de sine şi faţă de ceilalți, vor învăţa ce înseamnă valorile europene comune.
„În perioada 4-8 noiembrie 2019 a avut loc întâlnirea de management în Gran Tarajal, Fuerteventura, Insulele Canare, unde împreuna cu profesori din Spania, Croația și Polonia am avut ocazia să participăm la diverse activități și seminarii și să schimbăm impresii despre sistemele de învățământ din țările partenere. Scopul principal al întâlnirii a fost acela de a reuni coordonatorii si directorii școlilor implicate in proiect in asa fel incat să ne cunoaștem mai bine, să stabilim responsabilități și termene ale proiectului, să decidem asupra modalității de realizare a produselor finale ale proiectului, a mărturisit prof. Simona Gabriela Țîru