Lovitură de teatru: Adrian Cican, demis din nou, după nici 24 de ore!

adrian cican 11 e1589634916531

Iată că, la nici 24 de ore de la numirea sa ca manager al Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, prin Dispoziţia Nr. 407/14.05.2020, a primarului Felix Borcean, Adrian Cican este obligat din nou să părăsească această funcţie din care mai fusese revocat în data de 29 aprilie, prin Ordin al ministrului Sănătăţii.

Contactat telefonic, Adrian Cican ne-a declarat că în cursul serii de vineri, 15 mai, în jurul orei 22.30, a fost sunat de cel pe care tocmai îl înlocuise la conducerea spitalului, dr. Călin Grozăvescu, care l-a anunţat că tocmai a primit Ordinul de ministru de repunere a sa în funcţie.

„Sunt doar şicane, dar nu e corect faţă de pacienţi şi se mai şi joacă cu banii contribuabililor. Eu nu am primit Ordinul, de fapt şi data trecută când am fost revocat am fost în aceeaşi situaţie, Ordinul mi-a venit abia în 14 mai, cu Poşta Militară, dar instanţele se vor pronunţa, fiindcă de luni va intra în vigoare Legea 55/2020 privind Starea de alertă, în care spitalele intră în subordinea autorităţilor locale. Luni voi merge la lucru, îi voi preda dlui Grozăvescu cheia de la birou, ştampila unităţii şi telefonul STS, operaţiune inversă celei pe care am făcut-o vineri (15 mai – n.r.). Am mai trecut de patru ori prin asta şi de fiecare dată am câştigat în instanţă, şi la fel se va întâmpla şi acum”, ne-a declarat Adrian Cican.

3 1