Lucien Hora: „Le urez succes tuturor, sper să se doboare recordul iar”

86858035 1304161579776960 4982661593826328576 o

În această dimineaţă, la Reşiţa s-a dat startul pe cel mai spectaculos traseu din calendarul competițional de viteză în coastă. Din păcate iubitorii automobilismului nu au acces, în zonă, competiţia fiind transmisă live pe reţelele de socializare.

Piloții Reșiței de la CB Rally Vest şi-au propus să de tot ce este mai bun şi au transmis câteva gânduri pe pagina de socializare a echipei.

Lucien Hora: „Din păcate nu voi lua startul în cadrul acestei etape, din motive tehnice bazate pe situaţia la nivel mondial. Îmi pare rău pentru numărul mare de spectatori care ar fi trebuit să fie alături de noi, dar din motive bine ştiute acest lucru nu a fost posibil. Sperăm ca pe alte căi, cu ajutorul transmisiilor live şi a altor metode de informare, toţi iubitorii sportului cu motor să fie informaţi în timp real despre această etapă. Le urez succes tuturor, sper să se doboare recordul iar, să fiu pus într-o situaţie în aşa fel înct la anul să vin şi mai hotărât la start! Pentru colegii mei de echipă din CB RALLY VEST sper să aibă clasări cât mai bune şi dacă se poate să şi câştige!

Cuzma Bogdan: „Cursa de la Reşiţa are dublă semnificaţie pentru mine, ca pilot este etapa preferată pentru că e o etapă de viteză cu multă adrenalină, iar ca organizator văd cum creşte de la an la an ca impact la public şi feedback pozitiv de la piloţi, fapt care mă bucură nespus! Îmi doresc ca participanţii să aibă toate motivele să se întoarcă la Reşiţa, iar pentru mine, ca de obicei, îmi doresc să îmi bat recordul anterior!”

Radu Benea: „Cred ca traseul de la Reșița este cel mai tehnic şi dificil traseu din CNVC, iar pentru mine acest lucru este un challenge pe care îl aştept cu nerăbdare. Nu doresc să pun presiune pe mine, vreau să mă bucur de competiție dar cu siguranță îmi doresc să fiu cât mai rapid!”

Gruba Cosmin: „Etapa de la Reşiţa are un loc special în sufletul meu fiind şi etapa mea de acasă, locul care mi-a oferit exemple minunate de piloţi precum Werner Hirschvogel, Lucien Hora sau Mircea Pădurean, oameni alături de care am crescut, cu care am concurat şi de la care am învăţat că pentru a face performanţă este nevoie de multă pasiune, dăruire, dar şi foarte multă muncă. Valea Domanului are unul dintre cele mai frumoase trasee de coastă din ţară. Obiectivul meu este să mă bucur de atmosfera din competiţie, să concurez alături de cei mai buni piloţi, să încerc să fac o figură frumoasă şi poate să îmi depăsesc propriile limite”.

Claudiu Ciuca: „Am mai multe motive pentru care îndrăgesc această etapă, unul ar fi ca este etapa mea de casă şi o consider una dintre cele mai tehnice etape, iar un altul, faptul că este organizată de CB RALLY VEST, echipă ce m-a adoptat de patru ani şi organizează etapa de la Reşiţa într-un mod exemplar… Obiectivul este întotdeauna locul 1, dar dacă pot urca pe podium să îmi salut reşiţenii voi fi tare bucuros!”

3 1