Lucrări de reparații pe calea ferată. Este afectată Magistrala 900

tren regio

Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că, în perioada 4 mai – 24 iunie 2020, în intervalele orare 08.45-11.10 şi 12.00-16.00, din cauza unor lucrări de reabilitare care se vor efectua pe Magistrala 900, între kilometrii 404+900 metri şi 405+220 metri, circulaţia unor trenuri de călători va suferi modificări.

Astfel, două trenuri de călători Regio, care circulă pe relaţia Caransebeş-Orşova şi retur, vor circula până în halta Cruşovăţ, ulterior călătorii fiind transportaţi cu mijloace auto puse la dispoziţie de C.F.R. Călători.

Sunt afectate atât trenurile care pleacă din Reșița spre București, cât și trenurile care sunt în tranzit prin Caransebeș spre Craiova, București sau Mangalia.

5 1