Lucrările de apă și canal lăsate nefinalizate la Oravița și-ar găsi rezolvare abia de anul viitor
Romeo-Dan Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, alături de Gheorghe Filipescu, directorul general al SC AQUACARAȘ SA, Arin Ispas, membru în Consiliul de Administrației al SC AQUACARAȘ SA, Dumitru Ursu, primarul orașului Oravița, consilieri locali și reprezentanți ai societății civile din Oravița, au avut ieri o întâlnire de lucru la sediul Primăriei Oravița.
Principalele teme de discuție au fost problemele pe care locuitorii din Oravița le întâmpină cu privire la lucrările de apă și canal pe care societatea Pfeiffer România ar fi trebuit să le finalizeze, precum și situația colectării deșeurilor.
„Am încercat, împreună cu cei prezenți, să găsim soluții la întârzierile din teren. Problemele sunt legate de contractele de lucrări pe care societatea SC AQUACARAȘ SA le-a încheiat, încă din anul 2012, cu societatea Pfeiffer România, societate care, în acest moment, se află într-o situație delicată, firma mamă din Germania aflându-se în reorganizare. Nu există pârghiile legale prin care să putem lua măsuri, înainte de luna Decembrie 2022, dată la care expiră și ultimul termen al contractului, prelungit exagerat de mult. Contractele au fost prost făcute, gândite cu picioarele, servesc mai mult executantului decât clientului. Disconfortul cetățenilor din Oravița constă în faptul că, străzile din oraș nu pot fi aduse la starea inițială. Toate condițiile puse de constructori au fost acceptate. Nu există restanțe la plata facturilor și toți banii necesari sunt în cont la SC AQUACARAȘ SA. Nu am acceptat și nu vom accepta la plată nimic din ceea ce nu este în conformitate cu prevederile din contract“, a declarat Romeo Dunca.
Soluția agreată de către toți cei prezenți a fost găsirea unui alt constructor, după expirarea termenului limită din luna decembrie 2022, fiind puțin probabil ca actualul constructor își va onora clauzele prezentului contract. „Lucrările sunt realizate în proporție de 70%, dacă nu vom găsi un alt constructor serios, vom încerca să efectuăm lucrarea pe cont propriu, începând cu luna Ianuarie 2023. SC AQUACARAȘ SA are posibilitatea de a lucra în regie proprie, ținând cont de faptul că sumele aferente acestor lucrări sunt acoperitoare, acestea beneficiind recent și de o actualizare de prețuri“, a mai adăugat președintele CJ.
O altă nemulțumire a consilierilor PSD prezenți la întâlnire a fost legată de problemele privind colectarea deșeurilor din zonă, Romeo Dunca ținând să precizeze că „responsabilitatea pentru cum se colectează deșeurile a fost plasată din nou și neinspirat, sub directa organizare a dlui Remus Rof, președinte ADI Intercom Deșeuri și a Consiliului Director condus de Daniel Borduz. Din păcate, nu putem avansa nici un termen real de finalizare a acestui contract moștenit până în luna Ianuarie 2023”.