Lumea nouă

Motto: “Lumea ştirilor contemporane este o lume care există pentru VIP-uri. Vieţile lor de fiecare zi sînt importante: dacă se căsătoresc, dacă divorţează, dacă mănîncă, ce haine poartă şi ce haine dezbracă aceste celebrităţi din lumea filmului sau a politicii. Oamenii obişnuiţi apar doar pentru un moment, cînd ucid pe cineva, sau cînd mor. În loc să vă conformaţi acestei realităţi, încercaţi să construiţi un mod diferit de a prezenta lumii ceea ce se întîmplă cu adevarat, încercaţi să aveţi o viziune critică asupra lumii, şi încercaţi să deveniţi interesaţi de adevărul asupra a ceea ce se întîmplă cu oamenii care locuiesc în fiecare colţ al lumii.” SUBCOMANDANTE MARCOS

Sîmbătă începe campania electorală. Lideri de partid se perindă prin țară, într-o mișcare de balans hipnotică și înebunitoare. Problema lor este comună: în loc să vorbească de „soldăţeii lui de plumb” din propriile partide, promit măsuri de reformă, blablabla… ca și cum țara asta ar sta pe loc dacă minţile lor luminate nu ar promite iluzii o data la patru ani! Aceleaşi fețe tîmpite, acelaşi discurs imbecil, acelaşi ton marţial cu vocale prelungi, care-ţi amintesc de copilărie, atunci cînd îi spuneai lui Vasile dintr-a 7-a, că dacă nu-ţi dă maşinuţa… „Biiineee, te zic eu la frate-miu, că-i maaai maaare şi tee baaateee”! Demintatea, autoritatea, credibilitatea şi comunicarea nu se prea găsesc pe strada omuleţilor ăstora, chiar dacă!

Chiar dacă pare o încăierare de Ferentari, campaniile electorale din acești doi ani nebuni vor fi despre sisteme politice. Să detaliez puţin! Nici liberalii şi nici useriștii sau plusiștii nu au rostit nici o clipă fraza: de 70 de ani, teoria economică a lui Keynes, grefată pe un sistem de stat european tradiţional, a generat acest „Caritas” în care ne aflăm acum şi care a ajuns la final, ca orice joc piramidal! Statul, oricîtă bunăvoinţă ar avea, nu poate susţine un sistem social, în condiţiile în care producţia efectivă nu mişcă din loc economia! Dovada stă în furtuna care s-a abătut asupra întregii Europe, care nu se vede de praful românesc! MILTON FRIEDMAN POATE APLAUDA FRENETIC ACOLO UNDE O FI, care toată viaţa a vorbit despre recesiunea şi crash-ul care au zguduit economia S.U.A. în anii 20 şi în perioada următoare. Influenţa şi repercusiunile pe care aceste evenimente le-au avut asupra altor state, în mod special asupra Germaniei, unde au facilitat venirea la putere a partidului naţionlist, şi în final a dus la izbucnirea războiului mondial. Este unul din subiectele menite să răspundă multor întrebări. Friedman ataca dur sistemele de taxe şi impozite, anumite programe de protecţie socială, sistemele de plată a pensiilor, arătînd, în baza unor calcule, care sînt angrenajele şi ce se întîmplă în spatele acestor programe, reuşind să demonstreze ineficienţa acestora, avantajele de care beneficiază anumite categorii sociale în detrimentul săracilor sau chiar a bogaţilor. Cred că o imagine exactă asupra a ceea ce se întîmplă ar trebui relevată nu numai de către politicienii ăştia de doi bani, dar şi de către mass-media şi PROFESORI, care alături de popi au o mare răspundere faţă de societatea românească!

După cum explica Friedman, o astfel de criză naşte lideri radicali. România pare că duce o lipsă acută de lideri credibili și charismatici, providenţiali, deşi Traian Băsescu părea un astfel de personaj istoric. S-a dovedit a fi doar o caricatură! Dar nici societatea răscolită acum de convulsii şi transformări. O adevărată apocalipsă!

Puţini au auzit de Armata Zapatistă de Eliberare din Mexic! O armată ŢĂRĂNEASCĂ, dar altceva decît cea a lui Gheorghe Doja sau Horia, Cloşca şi Crişan! În urmă cu ceva ani scriam un referat despre această armată ţărănească, fără să mă gîndesc, atunci, cît de multe asemănări există între cele două situaţii, cea mexicană şi cea românească. Am să reiau acum subiectul De ce? Iata citeva motive: Pentru ca mişcarea zapatistă a dat, în 1994, semnalul luptei împotriva companiilor multinaţionale, fiind prima mişcare organizată care a identificat corect problema şi a sugerat căile de acţiune pentru soluţionarea ei; pentru că este o mişcare autentică şi spre deosebire de vedetele care lăcrimează pe la TV de mila africanilor rupţi de foame, insurgenţii zapatişti luptă pentru o cauză concretă – supravieţuirea neamului lor, contra unei ameninţări clare pe care o percep zi de zi. Capacitatea lor de a se organiza de la zero pentru a porni ofensiva împotriva unui adversar atotputernic este un exemplu pentru orice nemulţumit; şi pentru că, într-un termen mai lung sau mai scurt, ne vom regăsi şi noi, românii, în situaţia populatiilor indigene din statul mexican Chiapas, de a ne apăra identitatea şi nivelul de trai ameninţate de un inamic comun, statul ca element de referinţă al noii ordini globale! PENTRU ACEST TIP DE ATITUDINE AI NEVOIE DE, mă repet mult prea des!, DEMNITATE, pe care nici NOI, CA POPOR, NU O AVEM!

Am început acest text cu un motto atribuit liderului EZLN, Subcomandante Marcos, mereu cu faţa acoperită cu o cagulă, mereu fumînd pipă. Cine este exact acest lider charismatic şi eficient, nimeni nu ştie exact, însă portretul lui apare cam aşa: “Marcos este un homosexual în San Francisco, un negru în Africa de Sud, un asiatic în Europa, un chican în San Ysidro, un anarhist în Spania, un palestinian în Israel, un mayas pe străzile din San Cristobal, un rocker la Universitatea Naţională, un evreu în Germania, un comunist în era post-război rece, un artist fară galerie sau portfoliu… Un pacifist în Bosnia, o gospodină singură sîmbătă noaptea în orice oraş din Mexic, un grevist CTM, un reporter scriind articole de umplutură pentru ultima pagină, o femeie singură în metrou la ora 10 pm, un ţăran fără pămînt… Un muncitor şomer… un student nefericit, un dizident în mijlocul economiei de piaţă liberă, un scriitor fără cărţi sau cititori, şi, desigur, un zapatist în munţii din sud-estul Mexicului. Deci, Marcos este o fiinţă umană, orice fiinţă umană, în această lume. Marcos este toate minorităţile exploatate, marginalizate şi oprimate, rezistînd şi spunînd, DESTUL!”.