Managerul spitalului din Caransebeş le răspunde unor „postaci plătiţi sau inconştienţi”

spital caransebes

În urma nenumăratelor postări răutăcioase, dar şi a unor „fake-uri” ale unor postaci plătiți sau inconștienți și, din păcate, a unor oameni din presă – scrie pe pagina sa de Facebook managerul Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, Adrian Cican –, acesta doreşte să facă o serie de precizări.

Şi arată în continuare: „Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș are personal medical și nemedical FOARTE BINE PREGĂTIT în lupta cu «agresorul» COVID-19; Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a cerut și a beneficiat ieri (sâmbătă) de sprijinul ISU „Semenic” Caraş-Severin, care ne-a montat două corturi pentru trierea eventualilor pacienți simptomatici cu COVID-19, care vor avea o intrare separată în spital față de ceilalți pacienți.

Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș are trei izolatoare complete și un al patrulea care sperăm să fie gata în trei zile, la Compartimentul de Infecțioase; Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a externat ieri-seară toți pacienții de la Compartimentul de Infecțioase, a efectuat dezinfecția și este pregătit să preia pacienți COVID-19, dar într-un număr limitat, deoarece condițiile epidemiologice sunt respectate parțial; Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș va externa pacienții din cadrul Secției de Pneumologie și va pregăti secția pentru pacienți COVID-19 cu afecțiuni pulmonare; duminică, 15.03.2020, s-a efectuat instructajul de către specialiști ai ISU Caraș-Severin, pentru medicii și personalul medical din cadrul CPU, ATI, Infecțioase, Pneumologie, precum și de la celelalte secții și compartimente din spital, privind utilizarea, decontaminarea și dezinfecția costumului „Complet combinezon, inclusiv cu glugă și protecție încălțăminte”; în Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș se vor asigura în continuare TOATE SERVICIILE MEDICALE, dar internările se vor limita la urgențe și cazuri în care, după evaluarea de către medicul specialist, se va decide internarea acestora sau nu.

Așteptăm ca Ministerul Sănătății să deblocheze în regim de urgență fondurile necesare pentru aparatură medicală, materiale sanitare și medicamente, așteptăm ca Ministerul de Finanțe să modifice Legea 273/2006, prin care cei care au arierate au conturile blocate, altfel le trimitem la minister pacienții cu COVID-19.

Avem o colaborare extraordinară cu primarul municipiului Caransebeș, Poliția Locală Caransebeș, SVSU Caransebeș, Poliția Municipiului Caransebeș, ISU Caransebeș, Jandarmeria Caransebeș, Instituția Prefectului, DSP Caraş-Severin, CJAS Caraş-Severin, ISU Caraş-Severin, IPJ Caraş-Severin, Inspectoratul de Jandarmi Caraş-Severin și nu în ultimul rând Spitalul Județean de Urgență Reșița, cărora le mulțumesc și sunt ferm convins că împreună o să trecem cu bine peste această încercare cu nume generic COVID-19.

PERSONALUL MEDICAL ȘI NEMEDICAL din Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș ESTE PREGĂTIT PENTRU ACEASTĂ CONFRUNTARE NUMITĂ COVID-19 (atât cât putea fi pregătit pentru un monstru necunoscut), este apt să facă ORICE sacrificiu pentru sănătatea caransebeșenilor, a cărășenilor și a tuturor pacienților, suntem lângă și pentru dumneavoastră. Trebuie să fim calmi și pozitivi în această încercare!”, a scris Adrian Cican pe pagina sa de socializare.

1 2