Mănăstirea Teiuş îşi sărbătoreşte hramul

manastirea teius

Pusă sub ocrotirea Maicii Domnului, la sfârșitul acestei săptămâni Mănăstirea „Adormirii Maicii Domnului” din Teiuș își așteaptă pelerinii pentru a sărbători hramul. Rugăciunile vor începe vineri, 14 august, prin oficierea, de către PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, a Vecerniei cu Litie, urmată de slujba Utreniei. În ziua praznicului va fi săvârșit Acatistul Adormirii Maicii Domnului, începând cu ora 9, după care va fi oficiată Sfânta Liturghie în altarul de vară al așezământului monahal.

Pe site-ul Episcopiei Caransebeşului se arată că mănăstirea şi-a serbat pentru prima dată hramul în 15 august 1999, după ce în toamna anului 1998, într-o şedinţă a Consiliului Eparhial al Episcopiei Caransebeşului, s-a decis construirea unui aşezământ monahal în oraşul de reşedinţă a Episcopiei Banatului Montan.

La 1 decembrie 1999 a fost finalizat corpul administrativ al aşezământului monahal. A urmat construirea şi târnosirea bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a prestolului de vară al mănăstirii, apoi a stăreţiei şi anexelor gospodăreşti aferente corpului de chilii. (Foto: Episcopia Caransebeşului)

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + seven =