Marcajele turistice din zona Borlova-Muntele Mic, refăcute de voluntari şi salvamontişti

73321496 1384964648329949 1823852330328522752 n

Zilele trecute, în judeţ a avut loc o acţiune de voluntariat organizată de Serviciul de Voluntariat Montan, cu susținerea Consiliului Județean Caraș-Severin și Serviciul Public de Salvamont Caraș-Severin, la care au participat 54 de voluntari din 11 județe, împreună cu opt membrii ai Serviciului Public Salvamont Caraș-Severin. Cu această ocazie, au fost refăcute marcajele turistice pe segmentul Borlova-Muntele Mic, zonă ce face parte din traseul european de lungă distață E3, care traversează Europa.

„Județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai frumoase județe din România, iar frumusețea este dată de potențialul turistic, de multele obiective turistice care pot fi vizitate în județul Caraș-Severin. Ne aflăm aici pe Muntele Mic, la aproape 1800 m. Muntele Mic, Muntele Semenic sunt două obiective importante pentru județul Caraș-Severin. Acțiunea de astăzi contribuie la dezvoltarea turismului în județul Caraș-Severin și țin să vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut pe Muntele Mic. Cu siguranță ne vom revedea, pentru că ceea ce ați început”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, prezent la acțiune.

”Am reușit să marcăm în jur de 25 km cu ajutorul Serviciului de Voluntariat Montan și cu Salvamont Caraș-Severin, iar anul viitor vom continua împreună refacerea traseului de creastă Cuntu – Țarcu – Gura Apelor”, a afirmat șeful Serviciului Public Salvamont Caraș-Severin, Ioan Nistor.

Acest traseu este unul de referință pentru județul Caraș-Severin, fiind unul de creastă al Munților Țarcu, cei mai înalți din județ, iar acesta este doar unul dintre argumentele pentru care necesită această refacere.

Pe Vf. Țarcu există o stație meteorologică permanentă, iar pe timpul iernii existența stâlpilor de marcaj este vitală, cunoscut fiind și cazul nefericit în care doi meterologi și-au pierdut viața în anul 2009, ca urmare a faptului că în golul alpin nu aveau puncte de orientare.

Totodată, refacerea marcajului turistic de creastă ar însemna realizarea unei legături importante cu Munții Godeanu și Munții Retezat, fapt ce ar contribui la creșterea numărului de turiști atrași de drumeții montane în județul nostru.

1 2