Marcel Vela a fost ales în locul Alinei Gorghiu în funcția de vicepreședinte al Senatului
Grupul Parlamentar PNL din Senatul României l-a desemnat pe senatorul Ion Marcel Vela pentru a ocupa funcția de vicepreședinte al forului legislativ, ca urmare a vacantării acesteia după demisia senatoarei Alina Gorghiu, noul ministru al Justiției.
Ion Marcel Vela este la al doilea mandat de senator ales în circumscripția Caraș-Severin, fost ministru al Afacerilor Interne, președinte al Comisiei speciale comune de control parlamentar specializat al Europol (JPSG).
”Mulțumesc pentru încredere! Sunt onorat ca de Ziua Drapelului să fiu ales în această importantă funcție din Senatul României. Mulțumesc pentru nominalizare și vot colegilor din Grupul PNL, cât și pentru aprobarea din plen, tuturor senatorilor, indiferent de partidul din care fac parte! Avem în față un an plin de provocări, în care așteptările românilor vor fi foarte mari. Trebuie să înțelegem societatea, să ne adaptăm permanent la ea și să fim aproape de oameni. La finalul fiecărei zile împărțim cu toții această frumoasă țară, în fața căreia avem o datorie imensă și pe care eu mereu am servit-o cu patriotism și iubire“, a declarat ieri Marcel Vela.