Marcel Vela: Sunt un umil ministru trecător prin funcţie. MAI trebuie să rămână o instituţie de elită

Marcel Vela videoconferinta

Ministrul Marcel Vela scrie pe Facebook despre intervențiile în care angajații MAI au ieșit din tipare, menționând polițiști care au dus cozonaci bătrânilor sau angajați ISU care au ajutat la nașterea unui copil: „Sunt un umil ministru trecător prin această funcție, instituția MAI trebuie să rămână o instituție de elită”.

Vela spune că pentru el o știre pozitivă înseamnă o știre care poate inspira, care poate schimba starea în bine, chiar și pentru câteva secunde. „Săptămâna ce tocmai s-a încheiat mi-a oferit onoarea de a mă înclina cu mulțumiri în fața colegilor mei din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care au depășit granițele atribuțiilor de serviciu, și au ieșit din tiparul profesional făcând acte demne de tot respectul și admirația noastră. M-am bucurat că am avut ocazia și șansa să cunosc polițiști, jandarmi, pompieri, oameni minunați pentru care nu este vorba doar despre un job, este vorba despre vocație! Acești eroi, fie că vorbim despre polițiști, jandarmi, pompieri, cadre medicale, militari, merită din plin toată aprecierea noastră! Dacă nu ar fi fost atât de prezenți și activi, devotați și dedicați meseriei pe care o au, cu siguranță am fi resimțit mai dur efectele provocate de acest inamic invizibil și atât de agresiv”, scrie ministrul de Interne.

Vela împărtășește cititorilor patru momente: Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad a vopsit și a donat ouă roșii unor persoane aflate într-un centru de carantină, cei de la ISU Suceava și ISU Bistrița Năsăud au asistat la nașterea unui băiețel perfect sănătos din localitatea suceveana Siminicea, o polițistă de la ITPF Timișoara a dus alimente tradiționale de Paște copiilor dintr-un orfelinat din Arad care se afla în carantină, respectiv despre angajate ale IPJ Bacău care au făcut cozonaci pe care i-au dăruit bătrânilor singuri din comuna Sărata.

„Ne faceți cinste! Vă mulțumim! Nu există suficiente cuvinte de mulțumire pentru gestul vostru”, scrie Marcel Vela. „Eu sunt un umil ministru trecător prin această funcție, instituția Ministerului Afacerilor Interne trebuie să rămână o instituție de elită indiferent de cum se numește ministrul, secretarii de stat, inspectorii generali, inspectorii sefi, directorii etc.”.

4 1