Marinari români răpiţi de piraţi în Togo
BMTF, 4 martie – Trei marinari români au fost
răpiţi, după ce vasul pe care erau a fost atacat de piraţi în Lome,
largul coastelor Togo. Potrivit liderului Sindicatului Liber al
Navigatorilor, restul membrilor de echipaj aflaţi la bord sînt în
siguranţă şi nici unul nu a fost rănit.
Vasul tanc Histria
Ivory – pavilion Malta, care aparţine companiei Histria Shipp
Management, aflată în proprietatea lui Gheorghe Bosânceanu (PSD) din
Constanţa, a fost atacat de piraţi duminică seară, în jurul orei locale
20.00, în timp ce se afla în Lome, Togo.
Potrivit Wikipedia, Bosânceanu era în anul 2010 al doilea cel mai bogat om din Constanța. Deține Şantierul Naval Constanţa dar este și un armator puternic, deținînd mai multe petroliere de peste 100.000 TDW. Este și acționarul principal al clubului de fotbal Farul Constanţa. Gheorghe Bosînceanu mai deține și trustul de presă Cuget Liber Constanţa, precum și un hotel în stațiunea Neptun. În anul 2005, Gheorghe Bosânceanu avea o avere estimată la 65 milioane de dolari.
Reprezentanţii companiei care deţine nava au confirmat că vasul a fost atacat, dar nu au oferit deocamdată mai multe informaţii.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că a activat celula de criză după ce marinari români au fost răpiți în Togo de pe o navă aflată sub pavilion românesc. Este vorba despre Histria Ivory, vas care naviga în apele Republicii Togo. Atacul asupra navei româneşti a avut loc duminică aseară, în jurul orei 20:00.
Românii care lucrează în industria de securitate navală acuză armatorul că nu ar fi angajat o companie de securitate maritimă pentru protecţia transportului. (Sursa: M-SecurityNews)