Marius Damian, primul city manager din istoria judeţului Caraş-Severin

MARIUS DAMIAN

Comuna Teregova continuă să fie o pepinieră pentru conducătorii instituţiilor din judeţ, dar nu numai. După Romică Anculia, fost director al APIA, Ianăş Roşeţi, în trecut, director în cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ioan Dragomir, şef al D.G.F.P. Caraş-Severin şi şef peste Finanţele din Banat, Dumitru Stepanescu, fost director la Direcţia Judeţeană Sanitar-Veterinară şi actual şef al APIA Caraş-Severin şi Gheorghe Stoichescu, şeful Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, iată că un alt nume marcant al comunei accede într-o importantă funcţie judeţeană: Marius Damian.

Respectând adevărul, Damian nu este deloc un novice în funcţii ce ţin de administraţie. În trecut a fost primarul comunei Teregova, din partea PSD, în prezent este director al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, care are sediul în Bucureşti, şi, peste câteva zile, va ocupa funcţia de city manager al judeţului, în urma concursului pe l-a susţinut.

Mai mult de atât, Marius Damian a făcut carieră şi în politică, fiind unul dintre apropiaţii fostului lider PSD, Ion Mocioalcă, dar şi consilier judeţean, urmând să demisioneze în următoarele zile.

De precizat că Damin punctează o premieră în administraţia judeţeană cărăşeană, fiind prima persoană care ocupă funcţia de city manager.

1 2