Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă

masca protectie

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au adus modificări măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. Astfel, masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, precum și în timpul tuturor orelor de educație fizică desfășurate în spații exterioare.

În cazul elevilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi, masca de protecţie este obligatorie şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior. La orele de specialitate din învățământul vocațional este obligatorie purtarea măștii de protecție, cu excepția orelor de studiu ale instrumentelor de suflat. În acest caz este necesară asigurarea de spații individuale pentru exersare.

Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, excepția fiind depășirea pragului de 6/1000, unde intrarea în carantină se aplică imediat.

În situația în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori, dar mai mică de 6/1000 de locuitori, participarea la ore este cu prezență fizică în unitatea de învățământ pentru: toți preșcolarii și elevii din învățământul primar, elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale.

În localitățile unde este instituită măsura carantinei zonale nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, iar activitatea didactică se desfășoară exclusiv online.

Este permisă organizarea cu prezența fizică în unitățile de învățământ din localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori a următoarelor activități: simulările examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali; evaluările naționale; orele remediale pentru toate clasele. (Foto: www.dw.com)

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × two =