Măsuri concrete pentru salvarea monumentului Băile Neptun din Herculane

baile neptun

Prefectului județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, a organizat recent, la sediul primăriei din Băile Herculane, o întâlnire la care au participat reprezentanți ai Direcției Silvice Caraș-Severin, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Semenic”, Administrației Parcului Național Domogled – Valea Cernei, Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Inspectoratului de Stat în Construcţii Caraş-Severin, Asociației Locus, primarul orașului Băile Herculane și arhitectul șef al județului. Întâlnirea vine după ce în ultima perioadă Primăria Băile Herculane și Asociația Locus au solicitat sprijin instituției noastre pentru derularea proiectului de punere în siguranță a clădirii Băile Neptun, inclusă în Lista Monumentelor Istorice de Clasă A.

În cadrul întâlnirii, discuțiile s-au axat pe deblocarea situației actuale, iar pentru a putea demara lucrările necesare au fost stabilite o serie de măsuri și termene care să reducă riscul de afectare imediată a imobilului. Astfel, Direcția Silvică va efectua până la finalul acestei luni lucrări de îndepărtare a vegetației forestiere dintre clădire și versantul aflat în spatele acesteia. De asemenea, Primăria Băile Herculane va executa în termen de 60 de zile o acțiune de igienizare a clădirii (îndepărtare a molozului și a stâncilor căzute în proximitate) și va solicita Administrației Parcului Național Domogled – Valea Cernei și Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva condițiile legale necesare unui proiect de punere în siguranță a versantului pentru a preveni căderile de stânci care ar putea afecta și mai mult clădirea. Totodată, s-a solicitat primăriei să analizeze împreună cu Direcția Județeană pentru Cultură și Muzeul Banatului Montan punerea în siguranță a ornamentelor și statuilor care pot fi detașate de pe imobil.

Asociația Locus a demarat în anul 2017 Herculane Project, prin care își propune salvarea patrimoniului arhitectural din Băile Herculane. Proiectul se află anul acesta în etapa a II-a, care presupune lucrări de punere în siguranță a clădirii Băile Neptun și intervenții la acoperișurile acesteia aflate în stadiu avansat de degradare.

Băile Neptun sau Băile Imperiale Austriece au fost construite între anii 1883 -1886. Astăzi sunt printre cele mai degradate clădiri din Băile Herculane, iar salvarea lor este unul din obiectivele importante pentru revitalizarea stațiunii.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − fourteen =