Meciul speranţei: CSM Reşiţa – CSU Suceava, în etapa a 10-a a Ligii Zimbrilor

CSM Resita handbal liga zimbrilor

Echipele din Liga Zimbrilor se reunesc din nou la Sfântu Gheorghe, acolo unde vor avea loc mâine jocurile etapei a 10-a. Aflaţi încă în cautarea primului rezultat pozitiv, handbaliştii rosso-neri speră să spargă gheaţa în confruntarea cu CSU Suceava, echipă aflată şi ea în zona nisipurilor mişcătoare din partea inferioară a clasamentului. Pentru prima oară, lotul reşiţean nu mai e afectat de coronavirus, toţi jucătorii având rezultate negative la ultima testare. In plus, Bojan Butulija se va putea baza şi pe cei doi jucători georgieni.

„Situaţia lotului este foarte bună, jucătorii care au fost pozitivi au revenit, au ieşit din izolare şi au avut teste negative. Acum sunt alături de noi. În plus, am rezolvat şi actele georgienilor, va fi primul meci pe care îl abordăm în formulă completă şi avem toate şansele să câştigăm. Eu nu mă uit prea mult la situaţia din clasament a adversarelor; oricum, şi în partidele pe care le-am pierdut cu echipele candidate la primele 5-6 locuri am avut minute bune. Am pregătit acest joc foarte bine, suntem o echipă bună când avem lotul complet şi eu sper ca mâine să ne arătăm valoarea”, a declarat antrenorul Bojan Butulija.

Înaintea etapei a 10-a, rosso-nerii sunt pe ultimul loc al clasamentului, fără puncte după 9 partide, în timp ce formaţia suceveană se află pe locul 12, cu 5 puncte din 8 meciuri. Partida CSM Reşiţa – CSU Suceava se va disputa vineri, de la ora 11.00, în sala „Kati Szabo” din Sfântu Gheorghe.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 − six =