Metoda „Accidentul” continuă să facă victime printre cărăşeni

înşelăciune

În cursul zilei de ieri, o femeie în vârstă de 69 de ani din Oravița a fost victima unui bărbat necunoscut care a păgubit-o de 6.700 de lei, prin metoda „Accidentul”.

Poliţiştii din Oraviţa au fost sesizaţi în data de 11 iunie de victimă care le-a povestit că a primit un telefon de la un bărbat care s-a recomandat a fi medic și care sub pretextul unei presupuse intervenții chirurgicale asupra unui membru de familie al victimei, i-a solicitat acesteia să-i achite suma de 12.000 de euro.

„Pentru ca povestea să fie și mai credibilă, suspectul i-a cerut victimei să întocmească o declarație olograf, în care să-și declare datele de stare civilă și i-a prezentat posibilitatea de a achita o primă tranșă din suma presupusei intervenții medicale, respectiv suma de 6.000 de lei. La scurt timp, la domiciliul victimei s-a prezentat un bărbat necunoscut căruia aceasta i-a remis suma de 6.700 de lei împreună cu declarația solicitată, după care acesta a plecat într-o direcție necunoscută”, a explicat Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Poliștii au stabilit că în cursul aceleiași zile, alte două persoane din Oravița au fost apelate pe telefoanele personale și prin același mod de operare, s-a încercat obținerea de la acestea a unor sume de bani, însă persoanele vătămate în vârstă de 83, respectiv 65 de ani, nu au dat curs solicitărilor telefonice.

Polițiștii au demarat cercetări în vederea identificării autorilor și tragerea acestora la răspundere penală, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii concursului de infracțiuni de înșelăciune și tentativă la înșelăciune.

Din nefericire metodele de înşelătorie sunt tot mai diverse, iar poliţiştii recomandă cetățenilor să țină cont de câteva sfaturi:

  • manifestaţi prudenţă şi deveniţi suspicioşi atunci când sunteţi abordaţi de persoane necunoscute care invocă diverse pretexte pentru a vă determina să le înmânaţi diverse sume de bani;
  • nu daţi dovadă de credulitate atunci când persoane necunoscute vă solicită sume de bani, în numele unui membru al familiei (soţ, fiu, fiică etc.) pentru rezolvarea unei probleme grave ce nu suportă amânare;
  • fiţi suspicioşi atunci când vă sunt prezentate scenarii fictive însă aparent, dramatice şi nu cedaţi argumentelor afective folosite de escroci;
  • evitaţi să luaţi decizii în stări emoţionale particulare sau foarte puternice: veţi greşi…negreşit!

Ideal ar fi să nu aveţi nici un fel de comunicare cu escrocii: cu cât staţi mai mult de vorbă cu ei, cu atât creşte riscul de a fi înşelaţi!

3 1