Minciuna are picioare scurte

Dacă George Orwell ar mai trăi, cu siguranţă că ar fi ros, pe interior, de invidie. 1984, astăzi, se dovedeşte a fi doar o carte de colorat în comparaţie cu realităţile malformate ale minciunii în care trăim. Şi totuşi, de cînd istoria consemnează, minciuna are picioare scurte. Marele mister al răpirii jurnaliştilor în Iraq va fi aflat peste 50 de ani, pentru ca un Băsescu să nu plătescă niciodată pentru povestea în cauză. Sigur, adevărul iese întotdeauna la iveală, dar de multe ori cu sacrificii incomensurabile şi… inutile! Ce rost are să moară mii, zeci de mii, sute de mii de oameni? Mai are adevărul aceeaşi valoare judecînd după preţul plătit? Merită adevărul sacrificiul suprem sau o viaţă mizerabilă, cînd poţi trăi relaxat şi bine ocrotit de calda minciună? Sînt întrebări la care puteţi răspunde voi, cititorii acestor rînduri!

În douăzecişiceva octombrie anul trecut, nu-mi mai amintesc exact, dar este puţin relevană data exactă, Vasile Dîncu, ministru al apărării pe atunci, şi-a depus demisia din funcţie şi a făcut nişte declaraţii interesante. Ministrul Apărării și-a înaintat demisia după ce în urmă cu o săptămînă a avut o discuție cu premierul Nicolae Ciucă, în urma căreia singura declarație a fost că discursul său public trebuie „calibrat”. Premierul se referise la o declarație televizată făcută de Vasile Dîncu în care spunea că „singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”, poziție contrar celei publice asumată de statul român… care nu ştiu de ce, habar nu am, devenise extrem de belicos şi, conform cronicarului, “degrabă vărsătoriu de sînge”. Vasile Dîncu a motivat gestul „prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. „Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în nici un fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române”, scria atunci Vasile Dîncu.

Iată că înlocuirea lui Dîncu din octombrie trecut nu a fost doar o toană prezidenţială legată de dorinţa sincer exprimată de a se ajunge la o înţelegere cu ruşii. Zilele acestea, fostul ministru al apărării afirmă într-un interviu acordat Gazetei de Cluj, că președintele Klaus Iohannis sabotează discret și sistematic apărarea României, prin faptul că: încurajează de la vîrf importul de armament în dauna producției proprii deși avem tradiție în domeniu; blochează eforturile instituționale pentru îmbunătățirea nivelului de muncă și de viață al militarilor, urmarea fiind subțierea vertiginoasă a efectivelor apărării! Astfel de acuzaţii ar trebui probate, dar realitatea descrisă de Dîncu este atît de transparentă, încît şi un orb ar putea să o vadă! Da, Klaus Iohannis lucrează sistematic de nouă ani la fragilizarea României cu perspectiva dezmembrării ei în viitorul apropiat!

Discursul garanţiilor de securitate sună atît de fals în gura lui Iohannis, încît este periculos să îl şi asculţi. Şi, oricum, el nu valorează nimic! Istoria ne dovedeşte acest lucru. Iată doar afirmația secretarului general NATO, Manfred Wörner, în discursul său doctrinar „Alianța Atlantică și Securitatea Europeană în 1990” (Bruxelles, 17 mai 1990): „Faptul că sîntem gata să nu plasăm armată NATO în afara teritoriului german dă Uniunii Sovietice o garanție de securitate fermă.”

Aceasta este afirmația pe care președintele Vladimir Putin și ministrul său de Externe, Serghei Lavrov, o citează de obicei în discursurile în care fac referire la asigurările încălcate de leadershipul occidental în legătură cu războiul din Ukraina.

Însă, prima asigurare de securitate explicită pentru Moscova a venit din partea ministrului de Externe și vice-cancelar al Republicii Federale a Germaniei, Hans-Dietrich Genscher, la 31 ianuarie 1990, într-un discurs ținut la Tutzing, în Bavaria, asupra unificării Germaniei: „Aceasta nu trebuie să ducă la o lezare a intereselor de securitate sovietice. De aceea NATO trebuie să excludă expansiunea teritoriului ei spre est, adică să nu se deplaseze mai aproape de granițele sovietice.” La 6 februarie 1990, în cadrul întîlnirii lui Genscher cu ministrul de Externe al Marii Britanii, Douglas Hurd, Genscher precizează: „Rușii trebuie să aibă o asigurare că dacă, de exemplu, cîndva, guvernul polonez părăsește Tratatul de la Varșovia, ei nu se vor alătura NATO”. Genscher a rămas consecvent în privința acestei viziuni. În „Punctul meu de vedere”, carte publicată în 2015, după izbucnirea războiului civil din Ukraina, Genscher spune: „În alianța transatlantică există forțe care nu vor să depășească vechile linii de divizare din Europa, ci să le deplaseze spre est… Europa Estică trebuie să includă Rusia. Rusia este o parte a ordinii de pace pan-Europene, ca și OSCE și Carta de la Paris… O stabilizare a ariei OSCE nu poate funcționa fără Rusia și, mai ales, nu poate fi orientată împotriva Rusiei”… Sigur, isteria de zilele acestea cu Ukraina în NATO, cu revenirea la statutul de putere nucleară, cu dorinţa de a şterge de pe faţa pămîntului Moscova şi a diviza Rusia în mai multe state, cu recunoaşterea explicită şi fără ocolişuri a lui Biden că USA a creat o coaliţie globală împotriva Rusiei, seamănă cu jurnalul de activităţi al unei case de nebuni în care supraveghetorul a înghiţit cheia.

Şi ca cineva să mai toarne gaz pe foc, faimosul ziarist american Seymour Hersh, laureat al premiului Pulitzer, acuză direct administrația Biden că a aruncat în aer gazoductul care aproviziona Europa cu gaze din Rusia. Hersh, care a fost timp de decenii angajat la New York Times și New Yorker – departe deci de a fi un „conspiraționist” – a realizat propria anchetă în legătură cu cauzele exploziei submarine din 26 septembrie 2022. Concluzia la care ajunge Hersh este că Statele Unite au aruncat în aer Nord Stream în urma unei operațiuni realizate sub acoperirea exercițiului militat BALTOPS 22 al NATO.

Într-o anchetă publicată pe Substack, Hersh scrie că operațiunea era planificată din decembrie 2021. Deci, ÎNAINTE de invadarea Ukrainei de către Rusia! Ea a fost pregătită de către un grup de lucru condus de consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan. Ziaristul american arată că Norvegia, principala producătoare de gaze naturale din UE, a jucat un rol important în privința logisticii și a informațiilor, ajutînd echipa de scafandri americani să desfășoare operațiunea.

Sursele lui Seymour Hersh subliniază că ordinul a venit direct de la biroul lui Joe Biden, unul din vechii locatari ai casei de nebuni despre care vorbeam. Dat fiind că era vorba de o anchetă semnată de Hersh, un ziarist respectat, care a dezvăluit afaceri celebre, precum masacrul de la My Lai din Vietnam sau scandalul torturilor de la Abu Ghraib, și care era recunoscut pentru sursele sale excepționale, presa corporatistă nu putea trece sub tăcere dezvăluirile despre Nord Stream.

Prin urmare, Casa Albă a fost nevoită să aibă o reacție. Președinția SUA a catalogat sec ancheta lui Hersh drept „complet falsă și fantezistă”. Să facă Orwell apoplexie, nu alta!

Optimiştii spun că Administraţia Biden are de dat explicaţii în acest caz de terorism de stat. Pesimiştii nu cred că acest lucru se va întîmpla. Realiştii nu se întreabă nimic şi se prefac afectaţi de catastrofa din Turcia şi Syria, dar amintesc, totuşi, că în urmă cu o săptămînă de producerea seismelor, SUA, Marea Britanie şi alţi membri ai “coaliţiei de voinţă” au cerut oficial cetăţenilor lor să părăsească Turcia ca o alertă teroristă! Comparînd cu conductele baltice… seamănă?