Mini-tabăra de la Cabana „Claris”, o bucurie pentru copiii Centrului de Tineret din Moniom

Centrul de Tineret Moniom

Copiii Centrului de Tineret din Moniom au avut parte de două zile de poveste petrecute la munte. Coordonatorii și voluntarii Centrului de Tineret au organizat, în zilele de 4 şi 5 februarie, o mini-vacanță la Cabana „Claris” din Văliug.

Au fost organizate ateliere prin care copiii au învățat lucruri noi, au experimentat, dar s-au relaxat și s-au distrat în același timp, mini-vacanța încântându-i atât de tare încât, la finalul celor două zile, cu greu s-au împăcat cu ideea de a pleca acasă.

„Ateliere, multe râsete, întrebări și răspunsuri, bucurii și regrete că de ce plecăm acasă, dar și invitații speciale la masă, rugăminți de a nu mai face gălăgie și de a intra în cameră, că e miezul nopții și trebuia să dormim cu toții de mult, năzbâtii și dorul de mama”, povestește Anita Radics, voluntar la Centrul de Tineret din Moniom.

Mulți tineri, care au fost beneficiari ai Centrului de Tineret, se întorc în calitate de voluntari: „Dar e sublim… mai ales când se face schimbul de generații, așa cum se întâmplă la noi, acum – copilași noi apar și se joacă în grădina centrului nostru și foști beneficiari, de acum, sunt proaspeți voluntari!”, spune Anita Radics.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 1 =