Ministerul Tineretului şi Sportului a dat undă verde sporturilor de contact!

lupte 7

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a prezentat într-o conferinţă de presă prevederile celui mai recent ordin comun al MTS şi Ministerului Sănătăţii. Documentul cuprinde, între altele, normele ce trebuie respectate pentru reluarea antrenamentelor colective şi competiţiilor în sporturile de contact.

Potrivit şefului MTS, noile norme aduc aceste sporturi pe picior de egalitate cu toate celelalte sporturi ce fuseseră deja reglementate anterior.
„Am definit în ordin modalitatea prin care se pot desfăşura competiţiile la sporturile de contact. Această categorie cuprinde lupte, arte marţiale, judo, toate categoriile de sporturi care presupun contact şi care erau restricţionate până acum. Prin acest ordin li se permite un antrenament colectiv şi organizarea unor competiţii într-un regim izolat. Am adus aceste sporturi pe picior de egalitate cu celelalte. Este nevoie evident de acel rezultat negativ la testul COVID, cu 48 de ore înainte de proba cântarului sau înaintea începerii competiţiei. Pe durata competițiilor, toți participanții vor trebui să fie izolați într-un cantonament. La intrarea în cantonament echipele vor trebui să fie separate. Vor exista circuite separate pentru sportivi, antrenori, arbitri și celelalte persoane care vor participa. În sală, purtarea măștii va fi obligatorie, cu excepţia sportivilor care participă la competiţie. Înainte de meci, va fi obligatorie dezinfectarea mâinilor, şi eventual a picioarelor, în cazul în care există ramuri de sport care folosesc picioarele. Numărul persoanelor din imediata apropiere a suprafeței de luptă va fi limitată la minimum posibil iar materialele sportive și suprafața de luptă trebuie să fie dezinfectate de fiecare dată înainte de folosire”, a precizat Stroe.

În cadrul conferinţei de presă susţinute ieri, ministrul Tineretului şi Sportului a vorbit şi despre noutăţile referitoare la sporturile de echipă desfăşurate în sală.

„În primul rând, pentru sporturile de echipă în sală, va fi necesar un singur test real-time PCR cu rezultat negativ pentru a putea participa la competiție, cu 48 de ore înainte, fără a mai fi nevoie de acea perioadă de izolare de două săptămâni. Mă aștept ca cei din cluburi, federații și sportivii să preia o mare parte a responsabilității unui control riguros a activității și vieții extrasportive”, a mai declarat Ionuţ Stroe.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four − 4 =