Miniștri vin, miniștri trec!

Victor Nafiru

La întrebarea unui ziarist „De ce toți inspectorii școlari numiți de actuala guvernare sunt de la PNL“, Ludovic Orban a răspuns în două părți: „Dacă e membru PNL să nu-l pun în funcție? Ar fi culmea!“. Și, după un moment de reflecție genială: „Dacă avem oameni care sunt buni“. Sarcastic, Orban a mărturisit că se îndoiește ca la PSD să existe oameni de valoare care, să emită pretenții pentru aceste posturi, în eventualitatea organizării concursurile pentru ocuparea acestora.

Ia, să fi făcut declarația asta Viorica Dăncilă. Mamă, mamă ce ar mai fi sărit de cur în sus toată presa scrisă, vorbită și auzită. Tot online-ul, de la ăl mai neimportant postac, până la păpușarii și marionetele lor. Toată societatea civilă și toate ONG-urile. Ar fi explodat Facebook-ul cu epitete de genul: analfabetă, proastă, sluga lui Dragnea, imbecila, ciuma roșie etc. Televiziunile ar fi tocat-o ca pe urzicile pe care gospodinele de la țară le dau rățuștelor primăvară amestecate cu făină de porumb. Ar fi desființat-o, trimițând-o la babele cârcotașe de la Videle, care își mai amintesc și acum ce a făcut Veorică în tinerețe.

Altfel stau lucrurile în cazul lui Orban. El este liberal și nu un pârlit de pesedist, așa cum era Veorica care nu știa decât să joace după cum îi cânta Dragnea. În schimb, Ludovic Orban e altceva. E cool. Cântă la chitară, se rupe tot în figuri când apucă să danseze cu puștoaicele la cursurile școlii de vară. E superior, cum ar veni. Cum de altfel se consideră și liberalii. Ca doamna ministru de la Educație, de exemplu, care ce s-o gândit ea zilele trecute? A convocat televiziunile și a plecat în țară, precum Cuza pe vremuri, să vadă cum trăiește poporul. A intrat într-o școală, dintr-un cătun  uitat de lume, unde a auzit ea că acolo învățătoarea țipă la copii. Mă gândesc că învățătoarea respectivă o fi vreuna care a votat PSD, că altfel nu făcea drumul aiurea de la București.

A dat buzna în clasă, deși legea interzice chiar și ministrului să facă asta, camerele de luat vederi fixate pe învățătoare și pe copii, și aici legea este clară în sensul că nu poți filma fără acceptul dascălului, apoi a făcut-o albie de porci pe biata femeie. A umilit-o efectiv. Nu înainte să-i spună amărâtei că ea era ditamai ministru al Învățământului. Apoi a luat-o la întrebări de parcă ar fi fost în mahala și nu într-o școală. Nu zic că nu era vinovată, dar ministrul ăsta, cu mai multă școală, bănuiesc, ar fi trebuit să o cheme în cancelarie, de față sau nu cu directoarea, să-i fi tras o săpuneală ca la carte, o sancțiune disciplinară, să o simtă la buzunar. Dar nu a procedat așa. A vrut să ne arate nouă cât este ea de tare și mare. Și cât de mult le pasă liberalilor de școala românească.

Comportamentul ei de mahala și declarația lui Orban: Oare și șefii din inspectoratele școlare au fost numiți după chipul și asemănarea doamnei ministru?

Întreb, nu dau cu bâta!

3 1