Misiune de salvare dificilă în cazul unui turist rătăcit în apropiere de Băile Herculane

salvamont

Jandarmii cărăşeni şi salvamontiştii au avut ieri, 5 iulie, o misiune dificilă. Un turist de 69 de ani campat în zona 7 Izvoare, din stațiunea Băile Herculane, a plecat din zona de campare şi nu a mai revenit.

Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin a declarat că apelul către 112 a fost făcut în jurul orei 13.45. „A fost sesizat că bărbatul a plecat din zona de campare, în data de 4 iulie și nu s-a mai întors. Din primele informații, bărbatul a plecat împreună cu alte două persoane pe traseul „7 Izvoare – Piatra Băniţei”, iar în jurul 17.30, a fost efectuat un nou nou apel cu privire la faptul că turistul s-a rătăcit în zona Domogled.

În căutarea bărbatului a plecat o echipa formată din jandarmi și salvamontiști, iar în ajutorul acestora a fost solicitat şi un elicopter pus la dispoziție de I.G.A.V. Echipele de salvare au fost transportată pe Creasta Munților Cernei, iar în jurul orei 20.30 turistul a fost găsit şi dus în siguranţă în zona de campare.

3 1