Moartea domnului Lăzărescu, în varianta ușoară

Ești român dacă ai o problemă, iar răspunsul tuturor este „am rezolvat, nu se poate!“. Ce mai, boală națională. O doamnă, ca multe doamne din județul nostru, asigurată în Austria, acuză dureri specifice bolii de care suferă, specialitatea cardiologie. Veți fi uimiți câtă înțelegere primește din partea specialistului din capitala de județ, dar care îi explică bolnavei că doar cu o trimitere de la medicul de familie se pot face investigații amănunțite pentru a vedea cum se poate rezolva problema.

Într-o zi de vineri, se duce femeia, încrezătoare, la medicul de familie și îi explică cum stă treaba, că nu se simte foarte bine și că poate tratamentul luat este depășit. „Nu se poate“, spune medicul de familie. „Păi cum?“, întreabă femeia. „Pentru că nu esti asigurată“. „Ba sunt, că am adus formularul țâșpe, care arată că sunt asigurată“. „Pai da, dar nu se poate!“. În fine, discuţia se termină cu asigurarea medicului de familie că se interesează cum trebuie procedat, că el nu vrea să fie sancţionat, şi cu asta, basta, şi să revină femeia pe luni.

Bun, pe cealaltă parte, oamenii de la CJAS spun că totul e în regulă, foarte amabili, o asigură pe femeie că va primi sigur actul de care are nevoie. Luni, o luăm de la început cu „nu“ în braţe. După nervi şi stres şi explicaţii, până la urmă femeia primeşte un bilet de trimitere ce nu se mai foloseşte de când cu „caii ăi albi“, vorba bănăţeanului. Marţi, pe la primele ore ale dimineţii, vine femeia la spital de la câţiva kilometri de oraş, la specialist, şi află că foaia nu e valabilă. Din nou se asigură că ceea ce ştie ea e acelaşi lucru cu ce spun cei de la Casa de Asigurări. Ce să vezi, oamenii, drăguţi, verifică încă o dată datele femeii. Totul în regulă. Pleacă din nou femeia la medicul de familie, alţi zeci de kilometri parcurşi, şi într-un final primeşte foaia colorată de care avea nevoie, după care revine în capitala de judeţ pentru consultul de specialitate.

Povestirea are final fericit, pentru că în cele din urmă femeia ajunge sub supravegherea specialistului, dar de ce a fost nevoie de un drum atât de lung şi de acel „nu se poate“ insistent? Dacă fiecare ne-am face treaba acolo unde suntem puşi s-o facem, şi nu doar o parte dintre noi, lucrurile ar sta cu totul altfel şi nu am trece niciunul prin clipe tragi-comice gen filmul „Moartea domnului Lăzărescu“.