Modificări în programul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative
Începând cu data de astăzi, 15 ianuarie, programul de lucru cu publicul ce se desfășoară la ghișeul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative, amenajat în incinta clădirii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, a suferit modificări.
Acesta va fi luni, între orele 10.00 – 13.00, marți, între orele 10.00 – 12.00 și 16.00 – 18.00, miercuri, între orele 10.00 – 13.00, joi, între orele 10.00 – 13.00 și vineri, între orele 10.00 – 12.00.
„Din motive de siguranță medicală, care vizează prevenirea răspândirii și infectării cu virusul Sars-CoV-2, toți cei care vin să depună sau să ridice documente sunt rugați să respecte regulile de prevenire și să păstreze distanţa de cel puţin un metru faţă de funcţionarul de la ghişeu, precum şi faţă de celelalte persoane din sediul instituţiei“, a precizat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.