Moldova Nouă, de la minerit, la târg agricol de primăvară!

DULCEATA

La sfârşitul acestei săptămâni, 10-11 mai, la Moldova Nouă are loc ediţia a III-a Târgului agricol de primăvară, o manifestare ce tinde să devină tradiţională pentru Clisura Dunării.

Potrivit spuselor primarului Adrian Torma, vor fi prezenţi producători agricoli din judeţ, şi nu numai, care îşi vor prezenta produsele alimentare preparate în gospodăria proprie, meşteri populari, precum şi producători de unelte agricole tradiţionale.

Totodată, în organizarea Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Moldova Nouă, vineri, începând cu ora 17, pe scena de pe faleza oraşului va avea loc un spectacol artistic susţinut de Ansamblul Folcloric de Cântece şi Dansuri „Semenicul“, al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin şi orchestra „Virtuozii Semenicului”, condusă de prof. Petrică Vița.

Vor concerta Denisa Țanigoi, Mirabela Delia, Antonia Franț, Pavel Zăvoianu, Nicolae Duț, Roxana Toader, dar și soliștii instrumentali Petrică Vița (taragot), Costel Florea „Pițigoi” (saxofon, fluier), Toma Tudor (saxofon, fluier), Marian Vaida (vioară), Marian Duțu (vioară), Adrian Marinescu (taragot), Flavius Zaica (vioară cu goarnă).