Moment istoric pentru Băile Herculane: factorii de decizie în reabilitarea stațiunii, la aceeași masă

NEPTUN

Începând cu această lună, administrația județeană este cea care emite documentele de urbanism pentru stațiunea Băile Herculane, astfel că, astăzi președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca și noul architect șef al județului, Luminița Munteanu au reușit să-i aducă, pentru prima dată la aceeași masă pe directorul Administrației Bazinale de Apă Banat Timișoara, Caius Parpală, directorul Direcției pentru Cultură Timiș, Sorin Predescu, primarul orașului Băile Herculane, Cristian Miclău, și inițiatorii Herculane Project. A mai răspuns invitației și ing. Marius Pascariu, specialist în momumente istorice.

Întâlnirea a avut ca scop găsirea de soluții pentru regularizarea cursului rîului Cerna, de la barajul Hidroelectrica până la râul Belareca, și identificarea posibilităților de reabilitare a Băilor Neptun.

„Situația a fost amplu dezbătută, cu argumente și informații aduse de fiecare dintre interlocutori, cu soluții și asumări. Se impune consolidarea malurilor râului Cerna ținand cont de gradul de afectare a fundațiilor clădirilor și implicit cea a monumentului istoric Băile Neptun. În cazul acestui obiectiv, aflat în administrarea primăriei, problema o reprezintă starea de degradare a imobilului. Urmarea discuțiilor de astăzi, Primăria Băile Herculane va face o nouă expertiza tehnică care să arate aspectele urgente pentru care se impune intervenție. În paralel, se va iniția o hotărâre de Guvern pentru a trece malurile râului Cerna în administrarea ABA Banat care va demara proiectul pentru stabilizarea acestora, de la baraj Hidroelectrica până la râul Belareca“, spun reprezentanții Consiliului Județean Caraș-Severin.

În ceea ce privește monumentul istoric Băile Neptun, cei din administrația județeană spun că se vor căuta surse de finanțare, urmând a fi inițiate demersuri pentru rezolvarea aspectelor juridice, documentații ale clădirii și a terenului, dar și cele privind consolidarea versantului din spatele obiectivului, teren ce aparține Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × five =