Reşiţenii au sărbătorit Ziua Drapelului în Parcul Tricolorului din municipiu

yiua drapelului

Astăzi, Drapelul Național a fost sărbătorit printr-un ceremonial organizat de Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin și Centrul Militar Județean în Parcul Tricolorului din Reșița. Evenimentul a cuprins întâmpinarea oficialităţilor, scurte luări de cuvânt, primirea și înălțarea drapelului, intonarea imnului de stat şi defilarea gărzii de onoare. Drapelul tricolor a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei Revoluţiei de la 1848. Atunci s-a stabilit ca Tricolorul – roşu, galben şi albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor, semnificând „libertate, dreptate, frăţie”.

„Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, Independenţa din 1877 şi Marea Unire din 1918, luptele purtate în cele două războaie mondiale, toate s-au desfăşurat sub semnul Drapelului Naţional. Românii au avut cu ei în permanenţă tricolorul, atât la luptă, cât şi la sărbătoare. Alături de Stema şi de Imnul României, Drapelul Naţional este unul dintre cele mai importante simboluri ale unității și continuității noastre ca popor. Tricolorul ne dă sentimentul de siguranță în orice colț al lumii ne-am afla și l-am zări, ne-a unit în momente dificile ale istoriei și ne face să ne simțim mândri ori de câte ori arborarea lui marchează succesul unui român“, a precizat Ioan Dragomir, prefectul judeţului Caraş-Severin.

Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ovidiu Rădoi, prezent astăzi în Parcul Tricolorului a declarat: „Drapelul Național este simbolul care se transformă în sentiment atunci când ne întâlnim cu momente-cheie în viața noastră și în destinul tării, el reprezintă trecutul, prezentul şi viitorul statului, reflectă principiile lui democratice, tradiţia istorică a neamului, egalitatea în drepturi, prietenia şi solidaritatea tuturor cetăţenilor.Un stat independent și suveran este recunoscut pentru elementele sale definitorii. Un astfel de element îl constituie Drapelul, alături de Stemă și Imn. Dumitru Brătianu a arborat pentru prima dată tricolorul roșu, galben și albastru la începutul Revoluției Franceze, în 24 februarie 1848. Prin primul decret din 14 iunie 1848 al Guvernului provizoriu, tricolorul a devenit simbolul națiunii române“.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − six =