Munca la negru, sancţionată de inspectorii ITM Caraş-Severin

646x404 e1604050813326

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin, luna trecută au făcut 195 controale, iar neregulile constatate au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 310.000 lei.

Potrivit ITM Caraş-Severin, printre problemele găsite la angajatorii din judeţ se numără neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă, necompletarea tuturor clauzelor prevăzute în contractul individual de muncă şi lipsa copiei contractului individual de muncă pentru salariaţii care prestează activitate în acel loc. La şapte angajatori au fost identificate11 persoane pentru care nu au fost întocmite formele legale de angajare.

„Domeniile de activitate ale angajatorilor sancţionaţi pentru muncă nedeclarată sunt: construcţii, consultanţă şi inginerie, panificaţie şi restaurante. Au fost comunicate de către angajatori cinci evenimente care au avut ca urmări patru cazuri de incapacitate temporară de muncă şi un deces, iar la sfârşitul cercetărilor se va stabili dacă se încadrează în categoria accidentelorde muncă. În baza Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, s-au luat în evidenţă 112 zilieri, iar conform Legii nr. 62/2011 a dialogului social, s-a înregistrat un contract colectiv de muncă“, ne-a informat Mihaela Aga, purtătorul de cuvânt al ITM Caraş-Severin.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one + four =