Muzeul Banatului Montan din Reșița va fi gazda unor manifestări dedicate celor „150 de ani de la construirea primei locomotive la Reșița”
Joi, 9 iunie 2022, începând cu orele 17.00 Muzeul Banatului Montan din Reșița va fi gazda unor evenimente de o reală ținută academică, încadrate ciclului de manifestări dedicate celor „150 de ani de la construirea primei locomotive la Reșița – 1872-2022”.
Astfel, la ora 17.00 va avea loc lansarea de carte „Monarhia Habsburgică 1848-1918”, o sinteză în patru volume a monumentalei lucrări Die Habsburgermonarchie 1848-1918, editată de Comisia pentru Istoria Monarhiei Austro-Ungare din cadrul Academiei de Științe a Austriei. Cele 4 volume, coordonate și îngrijite de prof. univ. dr. Rudolf Gräf, au văzut lumina tiparului la prestigioasa editură Polirom din Iași, în coeditare cu Academia Română, Centrul de Studii Transilvane din Cluj-Napoca. Traducerea acestor studii a fost realizată de un colectiv de cercetători din Cluj-Napoca, Sibiu și Sighișoara, respectiv de Iosif Marin Balog, Loránd Mádly, Raluca Nelepcu, Dana Stanciu-Păscărița, Nicolae Teșculă și Ioana Florea.
În cadrul aceleiași manifestări va fi prezentat și volumul XXXI al revistei Transylvanian Review, nr. 1, Spring 2022, aparținând Centrului de Studii Transilvane din Cluj-Napoca, ce reunește opt studii dedicate fenomenului industrializării în Transilvania și Banat, cu o atenție deosebită acordată Reșiței industriale. Prezentarea acestor volume va fi realizată de prof. univ. dr. Rudolf Gräf, directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu al Academiei Române, cu intervențiile traducătorilor.
Începând cu ora 18.00, va avea loc vernisajul expoziției „Frânturi de memorie în obiecte și imagini: locomotivele și călătoria cu trenul”. Expoziția conține imagini fotografice și obiecte cu specific feroviar provenite din colecția muzeului reșițean, de la Muzeul Național al Banatului din Timișoara, Centrul Cultural Muzeistic Anina, din colecțiile private ale lui Bogdan Andrei Mihele, Andrei Bălbărău, Adrian Drăgilă, Ionel Bota și Liviu Negru, precum și din împrumuturi și donații acordate cu bunăvoință de o serie de membri ai comunității reșitene, și anume: Doru Popescu, Ada Cruceanu-Chisăliță, Mihai Ilaș și Werner Bancsov. Vor lua cuvântul cu această ocazie dr. Livia Magina, managerul interimar al Muzeului Banatului Montan din Reșița, ing. Radu Bellu, dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și jurnalistul Carl Walter Fleck.
Vineri, 10 iunie, începând cu ora 10.00, în sala de conferințe a Primăriei Municipiului Reșița, în prezența oficialităților, vor avea loc lucrările simpozionului „150-100-50. Tezaurul cultural și tehnic al județului Caraș-Severin”.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Reșița, Fundația „Uzinele de Fier și Domeniile Reșița” precum și Forumul Democratic al Germanilor Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița.