Muzică de fanfară și artiști locali îi așteaptă pe cărășeni la „Ziua Liliacului“ de la Rudăria
Primăria și Consiliul Local din comuna Eftimie Murgu îi invită pe cărășeni duminică 1 Mai , de la ora 12.00, pe Valea Rudăriei la tradiționala „Sărbătoare a Liliacului!“. Vor urca pe scenă Bebe Dragomir, Nicoleta Ghimboașă, Ștefan Murgu și Fanfara din Bănia.
„Tradiția acestei manifestări de primăvară, care se ținea întotdeauna în prima duminică a lunii mai, se bucură de un frumos program artistic susținut de artiști locali, dar și multe surprize cum ar fi prezența celebrului bucătar, născut la Rudăria, Chef Marian Popovici. Încercăm să reluăm această tradiție, mai ales că am găsit înțelegere la Direcția Silvică și Parcuri și pentru faptul că până în 1989 se ținea la noi și la Carașova. Dorința noastră este aceea de a sărbători primăvara, simbol al renașterii și al unui nou început, acum imediat după Învierea Domnului Iisus. Sperăm ca toți cei care vor răspunde invitației să se bucure de atmosferă, peisaj și să-și dorească să revină în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu,’’ mărturisesc reprezentanții Primăriei Eftimie Murgu.
Comuna Eftimie Murgu, cunoscută până în anul 1970 sub numele de Rudăria, este așezată la marginea de S-E a județului Caraș-Severin, învecinându-se cu județul Mehedinți. Istoria locului este una foarte importantă și a pus Banatul de Munte prin Complexul de la Rudăria, în patrimoniul UNESCO.
Drumul spre Rudăria se face de la Reșița, înspre Anina și de acolo către Bozovici, cu destinație în Țara Morilor, zona Rudăria, cea mai întinsă zona mulinologică de acest fel din Europa.Pe Valea Rudăriei s-au păstrat 27 de mori cu ciutură, din cele ce existau în jurul anilor 1955, restul fiind distruse de inundațiile de atunci.Atracția locului, Morile de Apă sunt așezate pe cursul râului, pe o lungime de 3 kilometri, în sat şi în afara lui, Turiștii se pot bucura de existența lor, fiindcă morile lucrează și în present și pot participa, alături de localnici la procesul de morărit.