Nicio interdiţie expresă cu privire la oferirea de flori şi mărţişoare în luna martie

martisor

Reprezentanții Ministerului Educației și Ministerului Sănătății au transmis un comunicat în ceea ce privește tradițiile populare din luna martie, având în vedere faptul că măsurile impuse în perioada pandemiei COVID-19 interzic schimbul de obiecte personale.

„Mărţişorul, element de patrimoniu cultural imaterial, a fost înscris de UNESCO, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. În acest context, Ministerul Educației nici nu poate schimba și nici nu dorește să se implice în schimbarea/includerea unor valori de simbol precum „flori și mărțișoare” în categoria „obiecte personale”. Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ nicio interdicție în acest sens, dar îndeamnă la prudență din perspectiva oricărui tip de interacțiuni care pot facilita transmiterea virusului SarsCOV 2“, au precizat autoritățile.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × 5 =