Nicolae Berzescu a fost ales vicepreședinte al Crucii Roșii Române

Nicolae Berzescu

La sfârșitul acestei săptămâni a avut loc la București Adunarea Generală a Societății Naționale de Cruce Roșie din România. Cu această ocazie, a fost votată noua structură de conducere, astfel că medicul Camelia Șucu, cunoscut filantrop și om de afaceri, a devenit noul președinte al Crucii Roșii Române.

Camelia Șucu are o experiență de peste un sfert de secol în business și totodată în activități caritabile, fiind una dintre cele mai puternice femei din România, nu numai prin prisma statutului, dar și datorită personalității sale altruiste și rafinamentului prin care și-a atras respectul unanim al societății civile.

Prin rezultatul acestor alegeri, Crucea Roșie Română începe scrierea unei noi pagini a activității sale umanitare neîntrerupte de 147 de ani. În noua echipă de conducere a Crucii Roșii Române, filiala Caraș-Severin este reprezentată de Nicolae Berzescu (foto, în stânga), care a fost ales în funcția de vicepreședinte al Crucii Roșii Române, premieră pentru județul Caraș Severin, acesta având în spate o activitate de opt ani în cadrul Comitetului de Direcție al Crucii Roșii Române, fiind și actual vicepreședinte al Crucii Roșii Caraș-Severin. Pentru cele șase locuri de vicepreședinte, au candidat 11 persoane din diferite județe ale țării.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 + twelve =