Reşiţeanca Nicole Dolot i-a convins pe elveţienii de la CERN că şi în România există învăţământ de calitate

Nicole Dolot CERN 2019 2

Zilele trecute am scris despre un Ordin al ministrului Educaţiei, publicat deja în Monitorul Oficial, potrivit căruia, liceele, în care promovabilitatea la sesiunea din această vară a bacalaureatului a fost zero, nu vor avea dreptul să înfiinţeze clasa a IX-a în anul şcolar 2020/2021. Într-o astfel de situaţie se află şi liceele tehnologice din Teregova, Bocşa şi Berzovia.

Am fi nedrepţi să spunem că aceasta este starea generală a învăţământului liceal din Caraş-Severin.

Sunt unităţi de învăţământ de tradiţie în care performanţa este la ea acasă şi spre care se îndreaptă acei copii care îşi propun să facă ceva în viaţă. Colegiile Traian Lalescu, din Reşiţa, C.D, Loga şi Traian Doda, din Caransebeş şi Liceul Bănăţean Oţelu Roşu sunt la mare căutare.

Un astfel de fost elev de la Traian Lalescu, Nicole Dolot, continuă să performeze şi după anii petrecuţi pe băncile colegiului şi, mai apoi, pe cei ai Universităţii Babeş Boliay, din Cluj Napoca.

De pe site-ul prestigioasei universităţi, am aflat că reşiţeanca, absolventă în acest an a Facultății de Matematică și Informatică, secția Informatică- Engleză, „a reprezentat cu succes facultatea noastră în această vară la CERN, unde, timp de două luni a urmat un stagiu de practică și a lucrat în cadrul departamentului LHCb (Large Hadron Collider beauty), sub coordonarea lui Niko Neufeld“.

Pentru munca și efortul depuse în timpul internship-ului în cadrul acelui departament a primit premiul „Moritz Karbach“

Pe parcursul internship-ului, Nicole Dolot a participat și la hackathon-ul Webfest, unde a obținut locul 3 cu ideea CERNLearn – o aplicație de knowledge exchange pentru angajații de la CERN.

Cu siguranţă că şi foştii profesori de la Traian Lalescu, care au format-o timp de patru ani, se vor bucura de rezultatele obţinute de Nicole Dolot.

5 1