Nou record de cazuri COVID-19 în Caraş-Severin
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Caraş-Severin, în ultimele 24 de ore au fost raportate 73 de cazuri noi de îmbolnăviri cu noul coronavirus în judeţ, numărul celor confirmaţii fiind de 2.515. În cele două spitale din Caraş-Severin sunt, în prezent, 134 de pacienţi internaţi cu SARS CoV-2.
Mai mult decât atât, de la raportatrea de ieri, două decese ale unor pacienţi confirmaţi cu COVID-19 s-au înregistrat în Caraş-Severin. Este vorba despre un bărbat de 82 de ani din Globu Craiovei, decedat la SJU Reșița. Suferea de o boală cronică de rinichi în stadiul 5, fibroză pulmonară secundară TBC, cardiopatie mixtă.
Cel de al doilea deces este tot al unui bărbat de 74 de ani din Reșița, decedat la SJU Reșița. Acesta prezenta grup de risc cardiovascular în antecedente, boală coronariană și vasculară cu implant de stent.