Noul an de învăţământ universitar la Reşiţa, între îndemnul „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi“ şi mesajul rectorului: „Fiţi bucuroşi că aţi ales UEMR“
În ciuda problemelor de tot felul, în special a celor de natură financiară, a conflictelor între conducere şi cadrele didactice de la Facultatea de Inginerie şi Management şi, mai nou, între conducere şi studenţii anului II, specializarea Electromecanică, astăzi, 18 octombrie 2019, la Reşiţa a avut loc ceremonia deschiderii noului an de învăţământ universitar. Pentru a 48-a oară în istoria instituţiei.
La deschidere, amfiteatrul universităţii s-a umplut de studenţi, părinţi, invitaţi, absolvenţi, cadre didactice. La prezidiu, rectorul Andrade Bichescu, prorectorul Cristian Chioncel, preşedintele Senatului, Doina Frunzăverde, prefectul Matei Lupu, primarul Reşiţei, Ioan Popa, reprezentanţii ai instituţiilor deconcentrate. Discursurile au fost plate, lipsite de consistenţă. Inspectorul general şcolar, Marius Cornici, evidenţiat prin îmbrăcămintea colorată (a la Cătălin Botezatu), l-a parafrazat pe „tătuca“ Lenin, cu celebrul îndemn: „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!“. Prefectul Lupu le-a cerut să se pregătească pentru a deveni specialişti cu care să ne mândrim, iar reprezentantul Consiliului judeţean, Octavian Deaconu, a apelat la un remember fotbalistic, despre câştigarea titlului de campioană naţională şi a Cupei României a precedecesoarelor CSM-ului de astăzi. Sigur, fără nicio legătură cu faptul că rectorul Andrade Bichescu a fost fotbalist, cu legitimaţie, în tinereţe.
Şi apropo de rectorul Bichescu care a avut onoarea de a declara deschis noul an de învăţământ, a ţinut un spici lung şi plictisitor, lucru pe care şi el l-a remarcat la un moment dat. Mesajul său a stârnit zâmbete în rândul celor care ştiu de scandalurile din UEMR, de acuzaţiile de plagiat, de nepotisme, neputinţă şi de can-can-uri. „Fiți bucuroși că ați ales UEM, locul unde vă puteți forma profesional. Învățământul superior reșițean este într-un proces de reconstrucție, de transformare, de adaptare la tot ceea ce înseamnă calitate în învățământul superior, în acord cu cerințele existente pe piața muncii. Fiți bucuroși că ați ales Reșița, un oraș în care lucrurile încep să se miște, un oraș care începe să se transforme”.
Singurul care a colorat evenimentul a fost primarul Ioan Popa, aducând zâmbete pe feţele tuturor, fiind răsplătit cu apalauze puternice. El le-a mulţumit studenţilor din anii trecuţi şi cadrelor didactice pentru implicarea lor în elaborarea studiului demografic de acum doi ani, cerându-le să facă acelaşi lucru şi pe viitor.