Noul Ev Mediu românesc
Din punctul meu de vedere, România NU a ştiut, în ultimii 30 de ani, să se comporte ca un STAT care îşi apără NAŢIUNEA! NU a revendicat niciodată nimic! NU şi-a apărat niciodată cetăţenii aflaţi peste hotare! NU a luat niciodată poziţie tranşantă atunci cînd ukrainienii au terfelit în ţărînă satele româneşti din zona Cernăuţiului şi a desfiinţat bisericile şi bibliotecile! NU s-a revoltat niciodată în legătură cu vlahii de pe Valea Timocului, sau de la Vidinul bulgăresc! NU a zis nici cîr în ceea ce priveşte românii din Ungaria sau moştenirea Gojdu, ba a trimis la Budapesta, prin intermediul ICR, unii dintre cei mai anti-români pe care i-am cunoscut! NU a deschis pliscul în legătură cu românii din Bugeac sau de la Odessa! NU a depus eforturile necesare pentru ca românii basarabeni să recunoască în Ţara Mamă un Acasă! NU a promovat suficient politica euro-atlantică în mediile politice, academice şi de securitate de la Chişinău, astfel încît Moldova să se transforme – în aspiraţia sa spre UE – din consumator de fonduri şi energii în furnizor de securitate, parteneră la efortul european! NU a investit LEI în economia Moldovei, sigur, în afara locului de joacă al Robertei Anastase! NU a atras de partea sa buni români, în afară de fostul preşedinte moldovean Mihai Ghimpu! Şi seria de NU din politica externă românească referitoare la relaţia cu „vecinătatea apropiată” ar putea să continue.
Sigur, România NU a avut oameni de stat! Despre Ion Iliescu și cererea sa de a aduce Armata a 14-a sovietică în România, în acel decembrie 1989, scrie chiar Strobe Talbot, fost subsecretar de stat în Administrația Clinton și bun prieten cu Gorbaciov. Pe Emil Constantinescu l-a învins Securitatea, iar pe Klaus Iohannis, fostul premier de la Grivco, să spună Securitatea dacă nu l-a pus și susținut! Vă mai amintiți de demisia lui Victor Ponta și de replica „a trebuit să moară oameni…”? Astăzi, replica se repetă cu morții în accidentele rutiere sau tragedia de la Caracal. Iohannis se cațără pe tragedii pe care le pune în spinarea celor aflați astăzi la putere, ca și cum susținătorii săi au venit în țară, după un lung exil, zilele trecute! În rest, fotografia lui Iohannis la Masa tăcerii e semnificativă pentru mandatul acestuia, caracterizat de… nimic! Ce politică externă? Ţara, în accepţiunea de astăzi, este prădată din exterior şi din interior, duşmanii îi ameninţă interesele şi teritoriile.
Ukraina, o entitate statală încă dezarticulată, în căutarea propriei identităţi, cu numeroase hernii teritoriale româneşti şi nu numai, nu ne va ierta niciodată pentru ruşinea de la Insula Şerpilor. Ungaria, mult mai perfidă, a fost mereu la pîndă şi ne-a aplicat lovituri subtile care au provocat, însă, sîngerări masive. Diferite companii de rating ne calcă în picioare, împrumutaţi deja de FMI, şcoala de corecţie a economiilor în derivă! În interior, lipitori preistorice, flămînde şi hulpave, ne sug de vlagă în fiecare secundă. Manipularea e servită caldă, aburindă. „Ca un căcat”, vorba bravului soldat Svejk! Trusturile se atacă între ele, „şerpăria” iese la lumină atunci cînd interesele se izbesc între ele. Contractele sînt, cu siguranţă, LEGALE dar nu şi MORALE!
Noul Ev Mediu românesc este doar o apocalipsă naţională rebranduită! În termenii afacerilor, se numeşte business. În cei ai moralei, pradă! Clanurile se numesc grupuri de interese, feudalul – baron local, vînzătorul de sclavi – investitor strategic, iscoadele – agenţi de informaţii, paharnicii – lingăi, spărgătorii profesionişti de seminţe – consilieri! Şi, ca şi cum toată această borală a istoriei nu ar fi fost de ajuns, statul român este cel mai mare duşman al poporului său! În situaţia de criză teribilă în care a aterizat România, clasa politică dovedeşte că este ruptă total de realităţile acestei ţări. Chipuri senine, care nu au mai văzut de ani de zile cum arată un autobuz, un tramvai, un magazin de cartier, vorbesc despre măsuri utopice ce vor fi aplicate curînd! Curînd, cînd societatea este pe buza prăpastiei, este cel puţin un termen sarcastic, dacă nu dement! În perioada pe care o traversăm statul are nevoie de ministere de forţă puternice. Poliţia, jandarmeria, armata trebuie să apere liniştea şi ordinea publică şi să fie autorizate să folosească forţa împotriva infractorilor care atentează la siguranţa cetăţenilor. Numai acţiunile dure pot intimida infractorii tot mai abili, tot mai instruiţi, tot mai bine determinaţi. Cooperarea între stat şi cetăţean nu există! Contactul între noi este doar la ghişeu atunci cînd sîntem obligaţi să dăm birul! Într-o astfel de perioadă, poporul are nevoie să urmeze un lider autoritar, hotărît, care să inspire încredere, un fel de Arnold Schwarzenegger. O imagine de ev mediu! În nici un caz Iohannis!
Criză de sistem, criză în sănătate, educaţie, cultură, securitate naţională. Nici o agenţie care să apere interesele economice şi de securitate ale României în afara graniţelor! Am ajuns să-l regret pe Bush care-ţi cerea prietenia sub ameninţarea pumnului neoconservator. Astăzi, democraţii te îmbrobodesc cu „societatea deschisă” de stăm crăciţi ca nişte curve proaste şi aşteptăm să ne reguleze oricine fără să plătească, măcar! De ce condamnă Statul român hoţii de buzunare? Pentru că nu-i place concurenţa!
Incapabili să distingem binele de rău! Prea neajutoraţi să ţinem piept acestei urgii. Fatalişti şi împăcaţi cu propriul destin de „consumabile” ale istoriei! Preocupaţi de protecţia propriei familii, fragilă construcţie în vremuri de restrişte… De aceea, reiau celebra frază: „decît o democraţie bolnavă (represivă la adresa cetăţeanului român!), mai bine o dictatură sănătoasă (alături de amărîţii acestei naţii, mereu generaţie de sacrificiu!)! Mă tem, însă, că şi dictatura ce o clamează unii, va fi îndreptată tot împotriva plebeului!
Fereşte-te, române, ne-au pus ceva în aer!
