Nu ne mai pasă!

Citesc pe diferite reţele de socializare cum prezentatori de televiziune, unii importanţi, se miră că subiecte legate de nivelul de trai, pensii, salarii, greutăţile vieţii nu mai fac rating! Oamenii nu se mai uită nici la Cassandrele Apocalipsei şi nici la gîngavii politicieni care promit că se va întîmpla ceva, în curînd, în viitorul previzibil, ca şi cum subiectul e de acum, sau va fi peste 20 de ani, şi nu e de 30 de ani acelaşi…

Nu, pur şi simplu, oamenilor nu le mai pasă! Au înţeles că sînt singuri, într-o ţară în care relaţia între conducerea statului şi cetăţean este una între asupritor şi asuprit! El, cetăţeanul, e asupritul! El, cetăţeanul, va face orice să se salveze pe sine şi să-şi salveze familia! El, cetăţeanul, va interacţiona foarte puţin, spre deloc, cu Statul în care nu numai că nu mai are încredere, dar cu care are o relaţie antagonică. El, cetăţeanul, va încerca să nu mai plătească taxe (apropo, înainte de război, în Ukraina nu se plătea impozit pe maşină şi pe locuinţă!), să nu apară în statistici, să lucreze la negru, să fie din ce în ce mai puţin vizibil în raport cu statul opresor. Mai mult, să nu-şi imagineze cineva, că “Doamne fereşte”, el, cetăţeanul va pune mîna pe armă să apere… Ce? Aici e o poveste lungă şi dureroasă dictată de sacrificiile istorice ale înaintaşilor, de noţiunea de Patrie, de ţară a Naţiunii, de evoluţia rapidă spre statul global şi multinaţionalism. Sigur, naraţiunile generate de aceste concepte sînt bune doar pentru istorici, pentru cetăţean, relaţia personală cu statul rămîne una ca între hoţ şi poliţist, nefiind foarte clar cine este hoţul în acest enunţ! Nu mai revin asupra motivelor care generează această uriaşă neîncredere, această prăpastie între opresori şi oprimaţi! Am tot scris! Nici despre conştiinţa acestor conducători, indiferent de culoarea politică! Sînt naivi cei care asociază cuvîntul CONŞTIINŢĂ, în texte patetice, cu clasa conducătoare de partid şi de stat! Nu există conştiinţă, cum nu există ruşine, nici milă, nici… alte epitete asociate cu “omul slab”. “Liderii” nu au aşa ceva. Ei se călăuzesc după alte principii. Eficienţă, performanţă, succes…

Voi spune doar că această ruptură istorică a generat două noţiuni pe care “liderii” de partide de astăzi mi-e greu să cred că le pot gestiona: “cetăţeanul singur” şi “statul fără sens”. Ambele noţiuni sînt extrem de periculoase. “Cetăţeanul singur” este cel care nu mai are ce pierde. Şi să te ferească Dumnezeu de confruntarea cu cel care nu mai are nimic de pierdut! “Statul fără sens” pune în discuţie însăşi noţiunea istorică de Ţară a “cetăţeanului singur”! La 100 de ani de viaţă, România şi-a pierdut sensul istoric şi valoarea socială. Nu mai este un model nici pentru românii din interiorul graniţelor, nici pentru cei din afara lor. Cu atît mai puţin! “Cetăţeanului singur” îi este tot mai dificil să se identifice cu imaginea de sărăntoc, milog şi slugă pe care o impune clasa politică actuală. Şi îi este infinit mai greu să-i explice copilului DE CE sîntem noi, la nesfîrşit, sărăntoci, milogi şi slugi, DE CE este bine să fim la nesfîrşit sărăntoci, milogi şi slugi, şi DE CE el, pruncul nedumerit de astăzi, trebuie să fie şi el sărăntoc, milog şi slugă, şi să mai şi fie mîndru de asta! Eroare! Istorică!

Întrebarea fundamentală este: ne vom stinge ca NAŢIUNE într-o generaţie, cel mult două? Sau vom schimba paradigma de 30 de ani, “prin noi înşine”, că tot le place liberalilor să spună că sînt “la putere” în acest spaţiu geografic. Dacă alegem să luptăm împotriva sistemului, trebuie să fim conştienţi că va curge sînge, la propriu! Realpolitik-ul – blamat şi urît de conducătorii “universului” de astăzi – spune că sacrificiul înseamnă ieşirea violentă din zona de confort şi durere fizică. Numai “trotinetiştii” încearcă să ne îndoctrineze, cu imagini soft-lacrimogene, ursuleţi cu pănglicuţe abandonaţi în faţa unor grădiniţe (transformate în depozite de armament – dar, asta nu se vede, nu se spune, ce se taie nu se fluieră!) etc., etc.!

Soluţia supravieţuirii miraculoase, precum ornitorincul, ar fi să ne ajute din nou istoria. Istoria pe care am şmecherit-o şi am fentat-o sute de ani. Eminescu, Caragiale, Arghezi, toţi au scris cu obidă despre Ţara care este o afacere şi o vacă bună de muls pentru toată lumea, despre balansul nostru, slalomul acesta între falduri istorice şi principii morale. Cei care vor mai vieţui în acest spaţiu geo-politic vor fi identici cu personajele făurite de înaintaşi. Acum, sîntem singuri şi nu ne mai pasă!