Numărul cărăşenilor infectaţi cu COVID-19 a ajuns astăzi la 91
Conform raportării de astăzi, 1 mai, a Direcţiei de Sănătate Publică Caraş-Severin, numărul cărăşenilor infectaţi cu COVID-19 a ajuns la 91. În cele două spitale din Caraş-Severin, la Reşiţa, respectiv Caransebeş, sunt intrenaţi 32 de persoane infectate cu noul coronavirus. În continuare, 202 de persoane se află în izolare la domiciliu, iar în carantină, 235.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 327 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.060 de persoane. Alte 20.886 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până astăzi, 1 mai, la nivel naţional au fost confirmate 12.567 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19, 4.328 de români fiind declaraţi vindecaţi și externaţi.