O echipă a REGIOSTAR 2023, cu ochii pe deșeurile miniere de la Moldova Nouă

regiostar

O echipă de la REGIOSTAR 2023 a Comisiei Europene realizează un videoclip de prezentare pentru proiectul „De la mină la râu”, motiv pentru care, în perioada 6-7 februarie a.c., se va afla în localitatea cărățeană Moldova Nouă, apoi la Bor și la Timișoara.

Proiectul a fost implementat de parteneriatul dintre Universitatea de Vest Timișoara (care este lider), Institutul pentru Minerit și Metalurgie Bor (Serbia) și Grupul Ecologic de Colaborare Nera Caraș-Severin, acest proiect câștigând Marele Premiu la concursul de proiecte REGIOSTAR 2023 organizat de Comisia Europeană.

În cadrul proiectului înscris în concurs se prezintă soluții în premieră de decontaminare a apelor poluate cu deșeuri miniere care se varsă în Dunăre și care provin de la exploatările de minereu de cupru situate pe cele două maluri ale fluviului, de-a lungul frontierei dintre Romania și Serbia. Monitorizarea implementării proiectului a fost realizată de către Biroul Regional de Colaborare Transfrontalieră Timișoara.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × one =