O expoziție virtuală în amintirea lui Zoltán Falusy

În data de 29 iulie se vor împlini 115 ani de la nașterea unei figuri emblematice a mișcării artei plastice reșițene din a doua partea a secolului trecut. Este vorba despre pictorul și făuritorul de tinere talente Zoltán Falusy. El este cel care a plămădit generații întregi de artiști plastici pe scena picturii reșițene, i-a făcut să îndrăgească pânza, penelul și culorile. Și astăzi mai sunt mulți reșițeni iubitori în ale picturii care provin din școala creată de Zoltán Falusy, care îi aduc recunoștință pentru ceea ce au învățat de la el, ne-a spus Erwin Josef Ţigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin.

Zoltán Falusy s-a născut la Arad, în 29 iulie 1905, și a trecut în eternitate în Cetatea de foc de atunci a Reșiței, la 11 aprilie 1976. Realizările sale în ale artei plastice înfrumusețează și astăzi multe case ale reșițenilor, fie că trăiesc aici sau pe alte meridiane.

„Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au organizat o primă manifestare în amintirea lui Zoltán Falusy in toamna anului 2015. Dorim să repetăm această inițiativă, de data aceasta printr-o expoziție virtuală. În acest sens, îi invităm pe tot cei care posedă în casele lor o pictură realizată de Zoltán Falusy să o fotografieze și să ne trimită prin mail fotografia, eventual cu date referitoare la originea picturii sau alte date referitoare la viața și opera celui comemorat. Așteptăm aceste informații la adresa de mail: contact@erwinjoseftigla.ro”, a mai spus preşedintele Forumului.

În continuare, reproducem un text despre Zoltán Falusy, scris inițial în limba germană, apoi tradus de Ingeborg Nemeșagu şi trimis pe adresa redacţiei de Erwin Josef Ţigla.

In memoriam unui întârziat artist al Renașterii:

Pictorul reșițean Zoltán Falusy

Franz K. Schlotter, Marius Barbu

Vechii noștri concetățeni reșițeni își amintesc cu siguranță de personalitatea deosebită a neuitatului „Zolti Bácsi”, care și-a dedicat întreaga viață artei, picturii, precum și educării tinerei generații în spiritul celei mai vechi forme a artei, pictura.

Aproape întreaga „suită” a speciei umane își petrece cursul vieții, de la naștere la moarte, vegetând în antecamera așteptării împlinirii sorții sale. Doar rar apar în istoria omenirii persoane deosebite, care pășesc peste pragul indiferenței tocmai datorită talentului deosebit. Un astfel de om a fost pictorul reșițean Zoltán Falusy.

La 29 iulie 1905 se năștea, la Arad, Falusy Ágoston (acesta fiind numele maghiarizat al sasului Augustin Folbert), al doilea fiu al unei familii extrem de sărace. Zoltán Falusy a absolvit doar două clase primare și, la vârsta de 14 ani, a fost nevoit să muncească în uzina din Reșița, ca ajutor de strungar, ca să-și ajute familia.

În perioada 1920-1922 a fost elev la cursurile fără frecvență ale „L’école de design de Paris”, în timp ce învăța limba franceză ca autodidact, limbă de care s-a folosit până la sfârșitul vieții.

Cursurile de desen i-au educat concepțiile și simțirile artistice, și acestea au dus la hotărârea de a se dedica picturii.

Fiind bolnăvicios încă din copilărie, din cauza subnutriției, artistul a hotărât mai târziu să nu se căsătorească niciodată și și-a pus toată priceperea în slujba familiei de origine și a societății.

Începuturile talentului său artistic s-au materializat în decorațiunile portului popular din satele cărășene, în desene în cărbune după fotografii de nuntă ale țăranilor, ca și în diferite portretizări.

La începutul anilor ’30 a preluat decorarea bisericilor din Săcălaz, Bocșa, Teremia Mare, ca și icoanele de altar ale bisericilor din Lipova, Arad și altele. Au urmat anii de război în care și-a împărțit puterea de muncă între artă și depășirea greutăților cotidiene ale familiei.

După război a fost pictor la „SOVROM”, mai târziu la „MADOSZ” și apoi, până la pensionare, a activat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reșița.

Pe tot parcursul vieții sale „Falusy Bácsi”, cum era numit cu afecțiune de elevii săi, și-a dedicat talentul deosebit educării în spirit artistic a tinerei generații. Zilnic, de dimineață și până în după-amiezile târzii, a avut ca elevi tineri și persoane mai în vârstă. La început veneau ca elevi particulari la domiciliul său, pe care-l avea pe strada Odobescu, iar mai apoi în încăperile Casei de Cultură a Sindicatelor, unde acesta era angajat, aici făcându-le cunoscută frumusețea desenului și a picturii. Mulți dintre elevii săi au obținut rezultate frumoase, iar unii au fost răsplătiți cu diferite premii.

În timpul îndelungatei sale activități în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor a organizat multe excursii artistice de lucru în locuri din apropiere și de mai multe ori la București.

De-a lungul vieții sale a fost un simbol al modestiei și a fost prețuit și iubit de toate generațiile de elevi. Putea fi încadrat în categoria de întârziat al Renașterii, dar arta sa nu putea să fie încadrată aici, ci ca o caracterizare a dramei vieții sale, de fapt forța cu care omul Falusy, cel învins de problemele vieții, s-a transformat în artistul-învingător, respectiv, a adus sacrificiul de sine pentru renașterea expresiei unei arte clasice într-o cultură modernă enigmatică.

S-ar putea spune că Falusy Zoltán s-a născut cam cu 300 de ani prea târziu, dar că s-a pus cu pensula sa în slujba creativității cu o voință dramatică. Creațiile sale artistice s-ar putea clasifica în următoarele grupe principale:

„Peisaje din „Heimat”-ul cărășan”, cu lucrări ca „Prolas”, „Dealul Crucii reșițean”, „Reșița Română”, „Sodol” și altele. În toate lucrările din această grupă se pot admira combinațiile fericite de lumini, umbre și culori într-o formă estetică, dar realistă;

„Flori și natură statică” este o grupă care lasă să se simtă echilibrul sufletesc al pictorului în perioada creației, ca și când fiecare moment luat în considerare l-ar oglindi pe acesta;

„Portrete” a fost grupa, tema preferată a artistului și, poate, prin darul său de a pătrunde în adâncul sufletului subiectului, să reflecte aceasta. Redarea stării sufletești o face fără compromis, dar și dureros, și nu atenuează, nu oprește asemănarea cu realitatea. Au rămas mai multe autoportrete, din care ultimul reflectă lupta interioară a vieții cu moartea apropiată;

„Compoziții” este grupa realizată în cea mai lungă perioadă de creație, respectiv, din anii 1926-1927 până la sfârșitul vieții artistului. În această grupă ar putea fi numite operele vieții sale, ca „Ultima trăsătură de penel” (sau, cum s-a exprimat artistul referitor la acest tablou, adresându-se autorilor acestui articol, „Idealismul mort”), „Maternitate”, „Hero și Leandru”, „Familia”, „Plicul albastru” și multe altele care atestă fidelitatea sa personală față de stilul clasic, chiar dacă se pot observa uneori devieri neînsemnate spre impresionism.

Numărul mare al elevilor săi, care sunt în viață în țară și în străinătate, îl păstrează pe omul Zoltán Falusy în memorie în mare cinste, la fel ca pe un mare maestru.

Plecarea sa dintre cei vii, pe 11 aprilie 1976, a fost o mare pierdere pentru noi, cei din Banatul Montan.

20 iulie 1997

(Un articol asemănător a apărut și în publicația

„Banater Berglanddeutsche. Mitteilungsblatt des Heimatverbandes Banater Berglanddeutscher e.V.“, München – Wien, an 16, nr. 93, iulie – august 2000, pag. 10)