O femeie şi fiul ei de doi ani au fost salvați de jandarmii montani după ce s-au rătăcit în apropiere de Văliug

femeie ratacita valiug

Aseară, în jurul orei 18.00, patrula de jandarmi montani aflată în misiune pe raza localității Văliug din Caraș-Severin a fost direcționată să se deplaseze conform coordonatelor intr-o zonă impădurită, greu accesibilă, deoarece o femeie, împreună cu copilul său, a ramas împotmolită în zăpadă,  după ce a derapat cu autoturismul personal. 

Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, a declarat că în mai puţin de o oră patrula a ajuns la fața locului și a constatat, în urma celor relatate de conducatoarea auto, că din cauza unei erori a GPS-ului, femeia s-a abătut de la drumul județean, intrând pe un drum forestier. 

„Jandarmii au reușit să repună autoturismul pe calea de acces. Cei doi, neavând nevoie de îngrijiri medicale, s-au deplasat spre zona de cazare. În cazul apariției unei situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății sau a vieții puteți solicita ajutorul autorităților prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând, pe cât posibil, următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, unde sunt persoanele aflate în dificultate şi când s-a produs accidentul“, a mai precizat Săndulescu.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × one =