O luăm? Nu o luăm!

Opoziţia în România esate catastrofală. Ba, aş spune că aproape nu există. Singurul merit pe care îl au liberalii şi useriştii e că sunt buni de gură. La asta nu-i întrece nimeni. Însă, când vine vorba de fapte, fac pe ei. Dau din colţ în colţ şi se căcăie ca nişte diletanţi. Mai mult, dau impresia că nici nu vor să ia Puterea, pentru că nu ştiu cu ce se mănâncă. Rezultatele de la europarlamentare i-au zăpăcit în aşa hal, încât şi acum bâjbâie, neştiind ce să facă şi cum să facă, ca să fie bine.

În mai, Opoziţia a câştigat alegerile europarlamentare, iar liberalii şi useriştii au sărit de cur în sus, strigând că PSD trebuie să plece de la guvernare. Să-i lase pe ei să conducă pentru că aşa a decis poporul. Că PSD nu mai are legitimitatea necesară de a fi la Palatul Victoria. Asta nu o spunea nici Orban, nici Barna, ci preşedintele Iohannis. Sincer, nu am înţeles legătura dintre câştigarea alegerilor europarlamentare de către PNL şi USR şi plecarea pesediştilor de la putere. E ca vechea dilemă românească cu sula şi prefectura. În afară de presiunea mediatică ce s-a pus pe PSD după 27 mai, nu s-a întâmplat nimic, deşi de atunci au trecut trei luni şi jumătate, iar PSD a trecut printr-o criză majoră generată de trimiterea după gratii a lui Liviu Dragnea.

Ce prilej mai bun decât acesta? Un fel de invitaţie la preluarea puterii în stat, numai că, în afară de Klaus Iohannis, care o tot dă cu nelegitimitatea Guvernului Dăncilă, ceilalţi actori politici n-au lăsat deloc impresia că au vrut alegeri anticipate. Iar dacă le doresc, se dovedesc că nu sunt capabili să răstoarne acest guvern, prin moţiune în parlament. Există o neputinţă, ca să nu spun o complicitate păguboasă, pentru electoratul care a votat altceva decât partidele aflate la putere. Opoziţia se codeşte în continuare când vine vorba de Putere: O luăm? Nu o luăm. O luăm? Nu o luăm! Şi uite aşa trece luna, trece anul, trece şi mandatul…