O mamă din comuna Fârliug şi-a sugrumat bebeluşul de numai un an

politie crima mort

Ieri-seară, în jurul orei 22.50, polițiștii cărăşeni au fost sesizați printr-un apel la 112 referitor la faptul că în localitatea Scăiuș, cumna Fârliug, ar fi decedat un minor în vârstă de aproximativ un an. La fața locului aceştia au constatat că cele sesizate se confirmă. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, în această dimineaţă fiind emis un comunicat prin care se arată că mama minorului a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie arestată preventiv.

„Procurorii din cadrul  Parchetului de pe lângă  Tribunalul Caraș-Severin au fost sesizați în cursul zilei de 06 august 2023, orele 01.00, despre faptul că în data de 05 august 2023, în jurul orelor 19.00, pe raza satului Scăiuş, com. Fârliug, din județul Caraș-Severin, la domiciliul numitei L.A., în vârstă de 30 de ani, aceasta a sugrumat cu mâinile şi i-a obstrucționat mecanic căile respiratorii superioare ale fiului ei, L.M.I. în vârstă de 1 an şi 2 luni, provocându-i  în acest mod decesul. La data de 06 august 2023 Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de numita L.A. sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, faptă prev. de art. 199 alin. (1) Cod penal rap. la art. 188 alin. (1) Cod penal, luându-se faţă de aceasta măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. În aceeași dată s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale față de numita L.A., urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Tribunalului Caraş-Severin cu propunere de arestare preventivă“, au mai precizat reprezentanţii Parchetului.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 4 =